Într-un răspuns pentru Ziarul de Gardă, Procuratura Anticorupție (PA) susține că la 8 iulie 2019 a fost emisă o ordonanță de refuz în pornirea unui dosar penal, deoarece „nu s-au confirmat careva acțiuni de finanțare ilegală a PSRM” după verificările efectuate drept urmre a apariției în public a înregistrăii video a discuției dintre președintele Igor Dodon, fostul lider al PDM, Vladimir Plahotniuc, și fostul vicepreședinte la PDM Serghei Iaralov.

Publiația a solicitat și ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale, însă PA a invocat că publicarea acesteia ar putea afecta „interesele altor persoane”.

răspunsul Procuraturii Anticorupție

Pe 8 iunie 2019, în plină criză politică, una dintre televiziunile deținute de fostul lider al democraților a publicat mai multe secvențe ale negocierilor dintre șeful statului și Vlad Plahotniuc privind formarea unei alianțe de guvernare.

În timpul discuțiilor, Dodon ar afirma, susțin reprezentanții Partidului Democrat, că PSRM a fost finanțat, până în luna aprilie 2019 de către Federația Rusă cu sume de aproape un milion USD pe lună.

Pe 11 iunie 2019, Procuratura Generală a anunțat că a inițiat un proces penal în urma acuzațiilor de finanțare ilegală din exterior a PSRM.

Tot atunci, Eduard Harunjen, la acel moment procuror general al R. Moldova, declara că „informațiile apărute în spațiul public au dat o lumină nouă la tot ce exista până acum” în dosarul penal gestionat de PA care viza finanțarea PSRM-ului cu bani din Bahamas.

Ziarul de Gardă nu a primit niciun răspuns de la PA pe acest subiect, deși solicitarea a fost făcută încă la începutul lunii septembrie.