Viitorul Moldovei, pe agenda Poloniei
Politic 7 iunie 2023, 19:46 | 527

Una dintre prioritățile președinției poloneze a Consiliului Uniunii Europene în 2025 va fi aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova la blocul comunitar. Declarația a fost făcută de liderul de la Varșovia, Andrzej Duda, în cadrul unui interviu pentru presa poloneză.

Andrzej Duda a anunțat că va trimite Parlamentului local un proiect de lege care stabilește regulile de cooperare pentru autoritățile țării în perioada premergătoare președinției Poloniei a Consiliul Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2025 și a punctat trei obiective principale.

ANDRZEJ DUDUA, președintele Poloniei: "Primul este aprofundarea cooperării transatlantice și consolidarea relațiilor dintre Uniunea Europeană și Statele Unite. Al doilea obiectiv este extinderea, în continuare, a comunității pentru a include Ucraina, Moldova și Balcanii de Vest, iar în viitor și alte țări care aspiră să i se alăture. Al treilea obiectiv va fi consolidarea securității energetice a Europei. Acestea sunt sarcini ambițioase. Pentru a le pune în aplicare, este nevoie de o cooperare strânsă între președinți și guverne."

Liderul de la Varșovia a reamintit că, în urmă cu exact 20 de ani, a avut loc un referendum privind aderarea Poloniei la Uniunea Europeană.

ANDRZEJ DUDUA, președintele Poloniei: "Acesta este un test important pentru toate forțele politice. Doresc să avem o cooperare bună și să ne atingem obiectivele în Uniunea Europeană. Amintesc că, pe 7 și 8 iunie 2003, polonezii au luat o decizie istorică. Ei au votat în majoritate covârșitoare pentru aderarea la UE și, astfel, au confirmat apartenența Poloniei la lumea occidentală."

Polonia va deține președinția Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2025, împreună cu Danemarca și Cipru.

Opinia ta contează. Comentează!