Știrile Curente

Meteo Horoscop
Platon, cereri respinse pe bandă rulantă
Avocaților afaceristului Veaceslav Platon nu li se permite să discute cu clientul lor fără prezența mascaților. Decizia a fost luată astăzi în cadrul ședinței de judecată în dosarul Platon. Instanța urma să examineze mai multe demersuri ale apărătorilor lui Platon, dar şi ale acuzatorului de stat, însă şedinţa a fost întreruptă pentru o altă zi. Asta pentru că afaceristul a depus mai multe cereri de recuzare a completului de judecători. 

În timpul şedinţei, avocaţii lui Veaceslav Platon au solicitat instanţei să aibă o convorbire cu clientul lor fără prezenţa mascaţilor. Cererea a fost respinsă, fapt care a generat recuzarea judecătorilor.

Cererea de recuzare a ajuns la judecătorul Ion Morozan, cel care s-a abţinut anterior să examineze cauza Platon. Asta pentru că fiul lui Morozan este ofiţer la Centrul Naţional Anticorupţie. Cu toate acestea, solicitarea a fost examinată, iar ulterior, respinsă. Hotărârea a fost pronunțată cu uşile închise, iar Platon a fost dat afară din sala de judecată.

După ce dosarul a revenit la completul iniţial, Platon a cerut ca şedinţa preliminară să fie publică, dar judecătorii au respins solicitarea. Ulterior, afaceristul a dat vot de neîncredere completului, iar judecătorii şi-au examinat propria recuzare.

Şedinţa următoare va avea loc pe 13 ianuarie. Veaceslav Platon este acuzat că ar fi beneficiarul a 800 de milioane de lei furate de la Banca de Economii prin intermediul mai multor firme offshore. El a fost reţinut și adus în Moldova din Ucraina cu o cursă charter și riscă până la 25 de ani de puşcărie. Platon spune însă că dosarul ar fi fost deschis la comanda oligarhului Vladimir Plahotniuc, care nu a comentat în niciun fel acuzaţiile. 
11 January 2017 19:19 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64