Știrile Curente

Meteo Horoscop
Își vor pământurile înapoi
Zeci de proprietari de terenuri agricole din Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița, s-au pomenit într-o situație absurdă. Sătenii spun că șeful unei gospodării țărănești din localitate le lucrează abuziv pământurile, deși ei au reziliat contractele cu acesta încă acum un an. Mai mult, ei l-au acționat în judecată pe fermier și chiar au obținut câștig de cauză, dar problema rămâne nerezolvată. 

Acum 10 ani, peste 50 de gospodari din Grinăuți-Moldova au semnat contracte de arendă cu un producător agricol local. Din cauza unor neînțelegeri care au apărut între cele două părți, anul trecut, sătenii au hotărât să-și ia pământurile înapoi. Ei susţin că au reziliat contractele, însă fermierul continuă să le lucreze abuziv loturile.

Proprietarii de terenuri mai spun că, pentru a nu rezilia contractele, producătorul agricol le-ar fi promis că, pe lângă partea de recoltă prevăzută în documente, le va mai da zahăr, fructe și legume. Lucru care nu s-a întâmplat. 

La rândul său, fermierul a dat vina pe săteni și a spus că așa cum ei nu au grijă de terenurile care le aparţin, lui nu-i rămâne decât să le lucreze pentru ca acestea să nu rămână pârloagă. Producătorul agricol a adăugat că a investit mulți bani în lucrările de întreținere a solului, iar cei care își vor terenurile agricole înapoi trebuie să achite toate cheltuielile suportate în ultimii doi ani.

Chiar şi aşa, cei 50 de proprietari de pământ spun că nu vor renunţa. Ei susţin că vor solicita eliberarea titlurilor de proprietate de la "Cadastru", ca să ştie care sunt terenurile lor, pentru a le putea îngriji de sine stătător. Conducerea primărie din localitate nu a fost de găsit pentru a comenta situația. 
 
07 October 2017 19:28 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64