Știrile Curente

Meteo Horoscop
Şefi CNA, cu averi ascunse
Deşi îi îndeamnă pe funcţionari să-şi declare averea şi să nu-şi înscrie bunurile pe numele rudelor, se pare că angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie procedează tocmai invers. O parte dintre ofiţerii CNA conduc maşini care nu sunt înregistrate pe numele lor, iar alţii nici măcar nu-și indică bunurile în declaraţia de avere. O investigaţie în acest sens a fost realizată de Ziarul de Gardă.

Asta spune un spot anticorupţie realizat la comanda CNA. Ziarul de Gardă scrie, însă, că tocmai unii dintre angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie ascund bunuri de instituţiile abilitate să verifice averile funcţionarilor. Bunăoară, şeful adjunct al Direcţiei Generale Urmărire Penală, Mihail Cojocaru a avut, în 2016, un salariu lunar de 20 de mii de lei. Pe lângă salariu, oficialul declară că doi copii ai săi au primit donaţii în valoare de 160 de mii de lei. Soţia acestuia, Silvia Cojocaru, a avut venituri de 119 mii de lei din comisioane de la o companie care comercializează produse pentru femei şi copii. Familia Cojocaru declară trei automobile: un Renault Clio fabricat în 2003 şi cumpărat în 2010, un Hyundai Tucson fabricat în 2011 şi procurat în 2012 şi un BMW 730D, fabricat în 2009 şi procurat în 2015.

Publicația a mai constatat, însă, că Mihail Cojocaru conduce un BMW 730LD XDRIVE, model mai nou faţă de cel declarat, fabricat în 2015. Automobilul nu apare în declaraţia sa de avere pentru anul 2016. Preţul de piaţă al unei asemenea maşini, considerată una dintre cele mai luxoase din lume, începe de la 70 de mii de euro. Cojocaru vine la serviciu cu bolidul de milioane, dar nu-l parchează în faţa CNA. El le-a declarat reporterilor Ziarului de Gardă că maşina nu-i aparţine și că de fapt, este a unei rude, dar o utilizează ocazional.

Nu doar şefii Direcţiei Urmărire penală a CNA au un trai îndestulat, ci şi o parte dintre ofiţerii de urmărire penală care activează în această direcţie. Astfel, Ion Crudu, ofiţer superior de urmărire penală pe cazuri excepţionale, deţine, prin intermediul soţiei, un imobil luxos în oraşul Cricova. Locuinţa cu două niveluri este indicată în declaraţia de avere, doar că, în document, Crudu precizează că imobilul are o suprafaţă de 112 metri pătraţi şi valorează doar 167,9 mii de lei. Preţul de piaţă al unei asemenea case valorează, însă, peste 2 milioane de lei, potrivit sursei. Conform informaţiilor de la Cadastru, imobilul este înregistrat pe numele Elisavetei Crudu, soţia angajatului CNA. Ion şi Elisaveta Crudu deţin şi un imobil alăturat, mai modest, care este înregistrat pe numele părinţilor soţiei angajatului CNA. Ion Crudu merge la serviciu cu un Volkswagen Tiguan fabricat în 2011 şi cumpărat în 2016 cu 12,3 mii de euro. El mai declară un Volkswagen Golf, fabricat în 2006 şi deţinut, din 2013, prin mandat. Crudu le-a declarat reporterilor de la Ziarul de Gardă că locuinţa nu este a lui ci a soţiei, iar maşina Volkwagen Tiguan a cumpărat-o din salariu, din banii de la nuntă şi cumătrie.

Raisa Ţurcan, şi ea ofiţer superior de urmărire penală pe cauze excepţionale, conduce un Range Rover Evoque, fabricat în 2012, maşină care nu se regăseşte în declaraţia sa de avere şi interese pentru 2016. Nici ea nu parchează automobilul în faţa CNA, ci pe o stradă adiacentă. O asemenea maşină se vinde pe site-urile specializate cu aproximativ 27 de mii de euro. Raisa Ţurcan indică în declaraţia sa de avere şi interese pentru 2016 alte şase automobile, precizând însă că doar unul dintre ele, un BMW 320D, fabricat în 2006, pe care l-a primit cadou în 2012, ar fi al său. Raisa Ţurcan declară că, împreună cu soţul, Ghenadie, sunt proprietarii unui teren pentru construcţii cumpărat în 2015 cu 68 de mii de lei. ZdG a constatat însă că terenul deţinut de soţii Ţurcan, cu o suprafaţă de 4,1 ari, se află în regiunea „Poiana Domnească” din coasta pădurii de la Durleşti şi are un preţ de piaţă de aproximativ 25 de mii de euro. 

Angajata CNA a declarat că maşina la volanul căreia a fost văzută nu-i aparţine. Automobilul ar fi al unei rude care pleacă des peste hotare. În ceea ce priveşte terenul din Poiana Domnească, Ţurcan declară că l-a cumpărat din banii adunaţi pe parcursul anilor. 
 
10 November 2017 19:23 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64