Știrile Curente

Meteo Horoscop
Scandal într-un liceu din Sângerei
Scandal la Liceul „Pantelimon Halipa” din Cubolta, raionul Sângerei. Cadrele didactice susțin că sunt calomniate și învinuite că nu au intervenit într-un act de violență produs între trei elevi. Acuzațiile vin din partea unei colege a profesorilor, al cărei fecior studiază în acest liceu și care a fost implicat în încăierare. Femeia i-a cerut directorului că doi dintre bătăuși să fie exmatriculați, însă nu și fiul ei. Profesorii au ajuns în pragul disperarii și spun că sunt terorizați de colega lor. La rândul ei, profesoara vizată declară sus și tare că este desconsiderată de colectiv, iar fiul ei este victima agresiunii.  Conflictul de la liceul din Cubolta a izbucnit la mijlocul lui septembrie, atunci când trei elevi s-au încăierat chiar în holul instituției. Bătaia s-ar fi iscat din cauza unor replici pipărate pe care unul dintre băieți le-a făcut la adresa prietenei altuia. Directorul instituției declară că imediat după incident, în liceu a fost chemată poliția, care a interogat discipolii implicați în bătaie, dar și martorii. Ulterior, directorul i-a avertizat pe bătăuşi că dacă nu-și vor schimba comportamentul, vor fi exmatriculați. Tustrei au fost trimiși la punctul medical pentru îngrijiri, doar că unul dintre ei a mers direct acasă. Spre seară, sora lui l-a dus la Spitalul din Bălți, iar după trei zile a fost transportat la Spitalul Clinic Municipal pentru Copii „Emilian Coțaga” din capitală cu o traumă la mandibulă. De atunci, profesorii spun că sunt terorizați de colega lor, al cărei fiu i-ar fi lovit cu un box pentru pumn pe ceilalți doi tineri implicați în bătaie.
În apărarea lor, profesorii afirmă că au fost imparțiali de la bun început. Ei nu-și pot explica însă de ce mama unuia dintre elevii bătăuși, care este și profesor, cere să fie exmatriculați numai cei doi. Mai mult, dascălii susțin că sunt învinuiți că nu au intervenit când s-a iscat bătaia.
Mama altui băiat implicat în bătaie, angajată a cantinei liceului, spune că și ea este amenințată de profesoara respectivă. Mai mult, femeia susține că acesta i-ar fi cerut bani ca să nu-i dea fiul în judecată. Profesoara însă a negat acuzațiile.
În acest sens au fost sesizați și reprezentanții Direcției Educație Sângerei. Responsabilii au mers cu o inspecție în liceu și au asistat la mai multe ore. Atât profesorii, cât și elevii au fost monitorizați, iar acum specialiștii caută căi legale pentru a aplana conflictul şi a asigura un climat bun pentru desfășurarea cursurilor, spune inspectorul de la Educație. Sora unuia dintre elevii bătăuși, care este şi fiica profesoarei cu pricina, a acuzat postul nostru de televiziune de incompetență și ne-a învinuit că nu am difuzat materialul, asta în timp ce reporterul documenta cazul pentru a avea toate reacțiile din partea persoanelor vizate. Amenințările au fost făcute într-un interviu acordat activistului civic Oleg Brega și postat ulterior pe vlog-ul său. La rândul său, Brega, a adus critici nefondate postului nostru şi a admonestat reporterul fără să comunice cu colega sa, care încă lucra asupra materialului.
Mai mult, după filmări, femeia a contactat reporterul JurnalTV și l-a amenințat că dacă nu va difuza doar ştirea anume cum vrea ea, atunci va acționa jurnalistul în judecată. Într-un final, doi dintre elevi care au participat în altercaţie au fost atacați în judecată pentru vătămare corporală de către profesoară. Potrivit procurorului de caz, în legătură cu acest fapt a fost deschis un dosar penal pentru huliganism și vătămare corporală. 
11 November 2017 19:46 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64