Știrile Curente

Meteo Horoscop
Şor se dă din nou în spectacol
Fast pe timp de ciumă. De hramul Orheiului, primarul Ilan Şor, principalul vizat în rapoartele companiei Kroll privind frauda bancară şi condamnat la peste şapte ani de închisoare, dar lăsat în libertate până la decizia Curţii de Apel, s-a dat din nou în spectacol. De această dată, locuitorii oraşului au fost ademeniţi cu... turte dulci şi cu trupa germană Modern Talking. „Este o lăfăială din banii tuturor moldovenilor!”, spun comentatorii politici.  De Sfântul Dumitru pe stil vechi, o parte a locuitorilor oraşului Orhei sărbătoresc hramul. Totodată, este marcată împlinirea a 463 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Orhei, dimineață, după liturghia de la biserica "Sfântul Dumitru", Ilan Şor, însoțit de preoți, a mărșăluit până la monumentul lui Vasile Lupu, unde a depus flori. Ulterior, au fost organizate târguri de bucate, expoziții şi dansuri. La fel, a avut loc aşa-numita „Tombolă orheiană”. Printre premiile anunţate - un automobil, două scutere, telefoane mobile, tablete, televizoare şi aspiratoare. În comunicatul autorităţilor locale nu se menţionează însă cât au costat şi din ce bani au fost cumpărate toate aceste mărfuri. De asemenea, au fost împărţite... turte dulci. Site-ul Primăriei Orhei mai anunţă că a fost pregătit "un amplu program cultural-artistic", dar nici de această dată nu precizează care sunt cheltuielile și cine le suportă, mai ales că în afară de artiştii autohtoni, la concertul din această seară evoluează şi o cunoscută formație germană. Am sunat la Primăria Orhei pentru a afla cât a costat sărbătoarea, dar nimeni nu a fost de găsit. Nici purtătoarea de cuvânt a lui Ilan Şor, Alina Şargu, nu ne-a oferit informaţii, menționând doar că va reveni mai târziu cu un apel, ceea ce nu s-a întâmplat. Prin asemenea sărbători pompoase, liderii locali, precum Ilan Şor, îşi consolidează, de fapt, puterea, remarcă Diana Enachi, expertă IDIS Viitorul. Iar comentatorul politic Alexei Tulbure afirmă că ceea ce se întâmplă la Orhei este o lăfăială pe banii tuturor cetățenilor.
Amintim că primarul de Orhei, Ilan Șor, a fost învinuit de escrocherie și spălare de bani și condamnat la 7 ani și șase luni de închisoare și este principalul vizat în rapoartele companiei Kroll privind jaful din sistemul bancar. 
08 November 2017 19:50 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64