Știrile Curente

Meteo Horoscop
Audierea lui Gamrețki, din nou amânată
Audierea lui Igor Gamrețki în dosarul fostului său șef, Dorin Chirtoacă, a fost din nou amânată. Asta pentru că la ședința de astăzi procurorul de caz a solicitat prelungirea mandatului de arestare preventivă pe numele lui Chirtoacă. După aproximativ trei ore de deliberare, judecătorul a decis că primarul suspendat se va afla sub control judiciar încă 30 de zile.  Primul martor al acuzării, Igor Gamrețki a fost citat și la ședința anterioară, însă procesul a fost întrerupt. Alexandru Negru i-a dat timp avocatului din oficiu să studieze materialele dosarului. Anterior, Gamrețki a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor. Dorin Chirtoacă este cercetat pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă în dosarul parcărilor cu plată. Potrivit CNA, el i-ar fi dat indicaţii viceprimarului Nistor Grozavu să semneze contractul cu firma câştigătoare a licitaţiei fără avizul Consiliului Municipal. Edilul ar fi urmat să primească un comision de 13 la sută din veniturile companiei. 
07 December 2017 19:41 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64