Igor Dodon face echipă bună cu Vladimir Plahotniuc, iar dovada cea mai elocventă ar fi coordonarea propunerilor privind modificarea sistemului electoral. Opinia a fost exprimată de liderii opoziției extraparlamentare la talk-show-ul "Cabinetul din umbră" de la Jurnal TV. Liderul Partidului Platforma DA i-a cerut purtătorului de cuvânt al șefului statului să-şi ceară scuze de la cetăţeni în numele lui Igor Dodon, pentru nerespectarea promisiunilor electorale. Inițiativa președintelui de a introduce sistemul electoral mixt este calificată de opoziție drept un colac de salvare întins lui Vladimir Plahotniuc care vrea trecerea la votul uninominal. O opțiune împotriva ambelor proiecte ar putea fi protestele, au declarat unii invitați.

Invitații au polemizat și pe marginea faptului că șase partide din opoziție au semnat o declaraţie comună prin care pledează pentru păstrarea actualului sistem electoral. Menționăm că anterior Igor Dodon a negat existența unui tandem cu Vladimir Plahotniuc, iar preşedintele PD nu a comentat subiectul, ci doar a criticat proiectul de lege al socialiștilor privind votul mixt.