Știrile Curente

Meteo Horoscop
A dărâmat peretele unei case
Caz ieșit din comun în satul Brânza din raionul Cahul. O copilă de nouă ani a scăpat ca prin urechile acului după ce un individ a intrat cu mașina într-o casă. Peretele s-a prăbușit și a fost cât pe ce să strivească fata care dormea în camera dinspre drum. Martorii spun că șoferul ar fi fost beat. Polițiștii resping însă ipoteza și spun că tânărul care era la volan își recunoaște în totalitate vina.  Totul s-a întâmplat acum două zile, aproape de miezul nopții. Martorii accidentului, care ne-au trimis pe adresa redacției fotografii și imagini video de la fața locului, spun că șoferul unui Mercedes, care conducea cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat într-o casă de la marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic încât o parte a locuinței s-a prăbușit. În camera de după peretele cu pricina dormea o fetiță de nouă ani, iar zidul a fost cât pe ce să o strivească. Din fericire, copila a scăpat teafără datorită unui dulap care a protejat-o. Speriați de cele întâmplate, vecinii au ieșit în drum. Unii au început să caute șoferul, care, din spusele oamenilor, plecase de la fața locului. Alții l-au luat însă la rost pe pasagerul din mașină. Polițiștii spun însă că șoferul nu a părăsit locul accidentului și a fost reținut imediat. Pe lângă amenda pentru provocarea accidentului, șoferul va achita și pagubele aduse proprietarului locuinței. 
28 July 2017 17:10 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64