Știrile Curente

Meteo Horoscop
Bătuţi de educatori la tabără
Și-au trimis copiii să se odihnească, dar i-au adus acasă plini de vânătăi. Câţiva elevi din clasele a cincea și a șaptea din satul Hârtop, raionul Cimişlia, s-au plâns că au fost bătuţi de către doi educatori la o tabără din satul Zloți, acelaşi raion, în ultima zi a sejurului. Dosarul penal deschis în acest caz este acum pe masa judecătorilor.

Mama unuia dintre băieți povestește că, atunci când copilul ei a ajuns acasă de la tabără, a observat că avea vânătăi pe tot corpul. Mai mult, fiul ei şchiopăta, dar iniţial a refuzat să le vorbească părinţilor despre cele întâmplate. Până la urmă, adulţii au aflat ce au păţit adolescenţii în tabără, la sfârşitul sejurului de 10 zile.

Și primarul satului Hârtop din raionul Cimișlia, Vladimir Medoni, ştie despre acest incident. Potrivit lui, unul dintre cei doi tineri care i-au bătut pe adolescenţi urmează să ajungă profesor de educație fizică.

Solicitat de Jurnal TV, șeful Direcţiei raionale de Învăţământ Cimişlia, Mihai Popescu, a declarat că au fost întreprinse o serie de acțiuni în acest caz, printre care mustrarea şi eliberarea din funcție a celor doi educatori. Și șeful Inspectoratului de Poliție din raionul Cimișlia, Dan Pârlici, ne-a confirmat că în urma expertizei medico-legale s-a stabilit că adolescenții au fost bătuți. În acest caz a fost deschis un dosar penal, care se află pe masa judecătorilor.

 
10 September 2017 19:47 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64