Știrile Curente

Meteo Horoscop
Ucis în custodia statului
Cazul lui Andrei Brăguţă, mort în custodia statului, este hârtia de turnesol care demonstrează adevărata stare de lucruri din Republica Moldova, iar banii oferiţi ţării noastre de către Uniunea Europeană și Statele Unite pentru implementarea reformelor se duc ca apa în pustiu. Mai mult, asemenea cazuri sinistre se vor mai repeta, iar vinovații vor rămâne nepedepsiţi. Opiniile au fost exprimate în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii „Jurnalul Săptămânii”. 

Unul dintre avocaţii familiei lui Andrei Brăguță spune că şirul ilegalităţilor în acest caz a început din momentul în care victima nu a fost identificată ca o persoană care necesită tratament special nici de către inspectorii de patrulare care l-au reţinut, nici de poliţiştii care l-au interogat şi nici măcar de judecătorul care i-a aplicat măsura de arest.

Persoanele care suferă de schizofrenie, precum era şi cazul lui Andrei Brăguţă, pot să ducă o viaţă aproape normală, doar că stările psihotice pot să revină, iar dacă în asemenea momente se confruntă cu situaţii de stress şi se simt ameninţaţi, atunci lucrurile pot degenera, afirmă psihologul Gholamali Mohammadifard.

La rândul său, directorul executiv al Asociației Presei Independente a observat că prestaţia multor instituţii media în reflectarea acestui caz a fost sub orice critică, iar unele instituții media au executat ordine politice.

În cadrul emisiunii au intervenit prin Skype activistul civic Oleg Brega, dar și avocata Ana Ursachi. 

Iar concluziile invitaţilor nu sunt deloc optimiste.
 
11 September 2017 19:30 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64