Știrile Curente

Meteo Horoscop
Scandal în Statele Unite
Iar președintele american, Donald Trump, stârnește noi controverse. Administrația sa a anunțat că pune capăt programului care îi proteja de expulzare pe imigranţii ilegali minori și care le permitea să muncească şi să studieze în Statele Unite. Măsura a provocat proteste imediate în mai multe orașe din țară. 

Potrivit procurorului general al Statelor Unite, începând de săptămâna viitoare, nicio cerere din cadrul programului „DACA” nu va mai fi primită. Mai mult, Congresului american i s-a cerut ca în cel mult șase luni să vină cu o lege prin care să se renunțe la inițiativa lansată acum cinci ani de Barack Obama. Prin intermediul acesteia, copiii imigranţilor clandestini sunt protejaţi de la expluzare şi obțin dreptul de a munci legal şi de a studia. Prin urmare, începând cu luna martie 2018 nu se știe care va fi soarta a 800 de mii de persoane care beneficiază de această prevedere.

Decizia lui Trump de a sista programul „DACA” a scos pe străzi mii de imigranți în câteva orașe americane, care au contestat dur măsura liderului american. 

La rândul său, Donald Trump s-a justificat că este necesar de a da prioritate lucrătorilor americani și l-a acuzat pe predecesorul său, Barack Obama, că a adoptat acest program fără acordul Congresului. Și Obama a venit cu o reacție. Fostul lider de la Casa Albă a declarat că decizia lui Trump este una greşită şi crudă. Obama a insistat că acţiunea lui Trump nu este una cerută de lege, ci o decizie politică şi o problemă morală. El a lansat un apel către Congres să intervină şi să îi apere pe aceşti tineri. 
 
06 September 2017 19:19 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64