Tânăra de 19 ani care a avortat de una singură în toaleta Institutului Mamei și Copilului a depus o plângere la Procuratura Generală. Anunțul a fost făcut de către unul dintre avocații Asociației Promo-Lex, care se ocupă de acest caz. Potrivit apărătorului Dumitru Sliusarenco, victima a depus o plângere online la începutul lunii, întrucât era plecată în străinătate, iar la întoarcere în țară, ea a prezentat-o în formă scrisă la Procuratură. Avocatul Promo-Lex spune că în plângerea sa, tânăra relatează tratamentul degradant la care a fost supusă în instituția medicală.

Totodată, avocatul susține că acest discurs public a cos în evidență gravitatea și rezonanța acestui caz în societate, dar și presiunea la care sunt supuse victimele. Apărătorul a mai menționat că în perioada următoare vor fi organizate acțiuni civile cu privire la malpraxis. Avocatul așteaptă finalitate în examinarea plângerilor penale, în caz contrar, spune că va sesiza instituțiile internaționale. Menționăm că Ministerul Sănătății a confirmat că tânăra de 19 ani a avortat de una singură în toaleta Institutului Mamei și Copilului. Atunci, cinci medici au fost sancționați. Șefa secției Ginecologie și sora principală au fost concediate, iar trei medici au fost mustrați. Amintim că la începutul săptămânii trecute, o tânără a scris sub anonimat pe o rețea de socializare că a fost lăsată să nască în veceul Institutului Mamei și Copilului din capitală. Tânăra a povestit chinurile prin a trecut când a născut prematur, după ce la indicația medicilor a luat pastile pentru întreruperea sarcinii, întrucât fătul fusese diagnosticat cu multiple patologii. În acest context a fost semnată o declarație comună de către femeile care au avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical și urmează să fie depusă la Guvern. De asemenea, va fi lansată o altă petiție, care va fi semnată de femeile solidare cu victimele situațiilor de abuz, iar în ea se vor regăsi poveştile pacientelor şi ale gravidelor care au avut de suferit din cauza sistemului medical. În acest caz poliția a pornit un dosar pentru neglijență în serviciu pe numele mai multor medici de la Institutul Mamei și Copilului.