Știrile Curente

Meteo Horoscop
Au depus plângerea colectivă la Guvern
Aproape 100 de moldovence care au trecut prin experienţe traumatizante atunci când erau însărcinate sau când au născut au depus azi la Guvern o declaraţie comună. Iniţiativa vine după ce o tânără de 19 ani a povestit anterior prin ce i-a fost dat să treacă la Institutul Mamei și Copilului din capitală, când a fost lăsată să avorteze singură, într-o toaletă. Semnatarele petiţiei mărturisesc alte abuzuri la care au fost supuse în diverse instituţii medicale din republică. 

Declaraţia a fost depusă la Guvern de către Alina Andronache, una dintre autoarele documentului. Potrivit ei, în petiţie sunt detalii despre cazurile prin care au trecut toate semnatarele, precum şi un şir de solicitări faţă de instituţiile statului. 

Alina Andronache mai spune că petiţia are menirea de a le aminti guvernanţilor că au o serie de angajamente faţă de oamenii de rând şi că abuzurile de acest gen ar trebui să genereze demisii și reforme radicale.

Coautoarea documentului a mărturisit că s-a implicat în această acţiune pentru că, în urmă cu doi ani, şi ea a trecut printr-o experienţă traumatizantă. 

Declaraţia a fost semnată de 98 de femei şi susţinută de aproape 40 de organizaţii nonguvernamentale. Reprezentanţii Serviciului de Presă al Guvernului ne-au declarat că vor veni cu o reacţie după ce documentul va fi examinat în cadrul executivului. Amintim că, zilele trecute, Ministerul Sănătății a confirmat că o tânără de 19 ani a fost lăsată să avorteze singură în toaleta Institutului Mamei și Copilului. Atunci, cinci medici au fost sancționați. Șefa Secției Ginecologie și asistenta principală au fost concediate, iar trei medici au fost mustrați. Victima a depus şi o plângere la Procuratura Generală, prin care cere examinarea cazului său. Poliția a pornit un dosar pentru neglijență în serviciu pe numele mai multor medici de la Institutul Mamei și Copilului.
În urmă cu două săptămâni, tânăra a scris, sub protecţia anonimatului, pe o rețea de socializare, că a fost lăsată să nască prematur în toaleta Institutului Mamei și Copilului din capitală. Ea a povestit despre chinurile prin care a trecut, după ce la indicația medicilor a luat pastile pentru întreruperea sarcinii, întrucât fătul fusese diagnosticat cu multiple patologii. Autoarele declaraţiei comune au mai spus că urmează să fie lansată o altă petiție, care va fi semnată de femeile solidare cu victimele situațiilor de abuz. 
 
12 January 2018 19:20 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. (022) 85 91 64