Știrile Curente

Meteo Horoscop
Avion prăbușit în Rusia
Tragedie aviatică în Rusia. Un avion cu 71 de persoane la bord s-a prăbuşit ieri în apropiere de Moscova. Aeronava AN-148 a dispărut de pe radare la scurt timp de la decolarea de pe aeroportul Domodedovo. Nu se știe cauza exactă a acestei catastrofe. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău, printre victime nu sunt cetățeni moldoveni. 

Aeronava care aparține companiei Saratov Airlines, avea la bord 65 de pasageri, printre care și copii, şi 6 membri ai echipajului. Avionul, care urma să ajungă în orașul Orsk, s-a prăbușit într-un sat din regiunea Ramenskoe, în apropiere de Moscova. Localnicii au alertat serviciile de urgenţă.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipe da salvare, care au găsit peste 200 de fragmente ale victimelor, toate împrăştiate pe o rază de cel puţin un kilometru. Potrivit autorităților ruse, supraviețuitori nu există. Majoritatea pasagerilor erau originari din regiunea Orenburg, acolo unde urma să ajungă aeronava. Operațiunile de căutare a tuturor cadavrelor s-a făcut şi noaptea. Locul accidentului este survolat de drone. Reprezentanții companiei aviatice susțin că aparatul de zbor, construită în 2010, trecuse toate probele de siguranţă. Echipajul era unul experimentat. 

Autoritatea de aviaţie a Rusiei a constituit o comisie de anchetă, în cadrul căreia vor fi verificate toate cauzele posibile ale prăbuşirii avionului, inclusiv condiţiile meteo, eroare umană, starea tehnică a aeronavei şi alte cauze posibile. Companiei „Saratov Airlines” i s-a interzis, în 2015, să opereze zboruri internaţionale și avea în principal curse interne. 
 
12 February 2018 17:05 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. +373 68 302 119, +373 22 991 717