Peste 268 de milioane de lei, care ar aparține lui Veaceslav Platon și unor persoane terțe, au fost puse sub sechestru
Justiţie 28 iunie 2022, 16:27 | 764

Peste 268 de milioane de lei, deținute cu drept de proprietate și prin intermediari, de către afaceristul Veaceslav Platon, au fost puse sub sechestru. O decizie în acest sens a fost luată de către Judecătoria Chișinău, la solicitarea procurorilor anticorupție. Platon are statut de învinuit în cauza penală cunoscută ca dosarul ”Laundromat”.

Procuratura Anticorupție precizează într-un comunicat că dosarul a fost intentat pentru spălarea banilor, abuz în serviciu și confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a ștampilelor sau sigiliilor false. Procurorii au constatat că..

Procuratura Anticorupție: "În perioada 2010-2014, Veaceslav Platon a constituit și condus o organizație criminală, formată din mai multe grupuri criminale organizate distincte, care acționau pe teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei, Federației Ruse, dar și a altor state. Organizația a instituit o schemă transnațională de spălare a banilor realizată prin intermediul unei instituții financiare din Republica Moldova, controlată de către conducătorul organizației cu pricina, precum și prin intermediul unor instituții bancare din Federația Rusă, Republica Letonia, controlate și gestionate direct, cât și indirect, de către membrii grupului criminal organizat, inclusiv cetățeni ai Federației Ruse și o instituție financiară din Republica Letonia."

Sub pretextul executării multiplelor ordonanțe judecătorești ilegale și încheieri ale executorilor judecătorești, a fost realizat transferul și convertirea mijloacelor financiare de proveniență dubioasă provenite din Federația Rusă, în sumă totală de peste 22 de miliarde de dolari americani. Procuratura Anticorupție precizează că urmărirea penală pe acest caz este în plină desfășurare, fiind întreprinse mai multe acțiuni de urmărire penală. La rândul său, Veaceslav Platon a declarat că, ”procurorii vor trebui să răspundă în fața legii pentru acțiunile lor și pentru fiecare hârtie emisă”. Pe 18 iulie 2021, Veaceslav Platon a fugit din Republica Moldova și s-ar afla în Marea Britanie.

Opinia ta contează. Comentează!