Patru oameni, inclusiv doi elevi, au murit în Belgia, după ce un tren a lovit un microbuz pe o trecere la nivel cu calea ferată
Patru oameni, inclusiv doi adolescenți, au murit în Belgia, după ce un tren a lovit un microbuz școlar pe o trecere la nivel cu calea ferată. Accidentul s-a produs în apropierea localității Buggenhout, la nord de Bruxelles. Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, notează Reuters.
Printre victime sunt șoferul autobuzului și un adult, care îi însoțea pe elevi, a precizat ministrul Transporturilor, Jean-Luc Crucke. El a adăugat că alți doi călători au fost grav răniți. Accidentul s-a produs marți dimineață, în apropierea gării Buggenhout, la aproximativ 23 de kilometri de Bruxelles.
Ministrul belgian a mai declarat că imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat că barierele de securitate erau coborâte la trecere. Belgia, unde rețeaua feroviară densă străbate orașele și satele, a înregistrat o serie de accidente de-a lungul timpului. Cinci oameni au murit în astfel de accidente, în 2025, anunță operatorul de infrastructură feroviară Infrabel pe site-ul său - cel mai mic număr înregistrat din 2020.








