Două persoane au fost reținute într-un dosar de spălare de bani în sumă de peste 173 de milioane de leia
Două persoane au fost reținute într-un dosar de spălare de bani în sumă de peste 173 de milioane de lei. Structurile de drept au desfășurat miercuri 55 de percheziții în toată țara. Urmează detalii și alte știri pe scurt.
1. Un tânăr de 21 de ani și o minoră de 15 ani din Chișinău sunt cercetați pentru cel puțin trei furturi din magazine de tehnică din capitală. Potrivit poliției, aceștia ar fi profitat de neatenția angajaților, pentru a sustrage telefoane mobile și accesorii. Prejudiciul este estimat la peste 92.000 de lei. Bunurile furate ar fi fost vândute. Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, iar minora este cercetată în stare de libertate. Cei doi riscă până la patru ani de închisoare, însă până atunci beneficiază de prezumția nevinovăției.
2. Patru bărbați au fost reținuți într-un dosar de șantaj, investigat de polițiștii și procurorii de la Hâncești. Potrivit anchetei, suspecții ar fi amenințat cu arma un tânăr de 22 de ani din raion, invocând o datorie fictivă de 6.000 de euro. Pentru că acesta nu avea banii, indivizii i-ar fi luat automobilul, pe care au promis că îl vor returna după stingerea datoriei. Victima a sesizat poliția, iar în 16 martie, cu sprijinul mascaților Brigăzii „Fulger”, poliția a efectuat percheziții în locuințele suspecților, de unde fost ridicat arme și muniții. De asemenea, au fost depistate substanțe asemănătoare drogurilor și au recuperat automobilul sustras. Cei patru suspecți, cu vârsta între 25 și 34 de ani, originari din Hâncești și Strășeni, au fost reținuți pentru 72 de ore. Ei riscă între 7 și 10 ani de închisoare, dar beneficiază de prezumția nevinovăției.
3. Doi bănuiți au fost reținuți într-un dosar de spălare de bani în sumă de peste 173 de milioane de lei. Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, Direcției Antifraudă a Serviciului Fiscal de Stat și procurorii pentru combaterea criminalității organizate și cauze speciale au desfășurat miercuri, cu sprijinul mascaților Brigăzii „Fulger”, 55 de percheziții în toată țara. În timpul acestora, au depistat și ridicat bani, tehnică de calcul, acte contabile și alte probe relevante. Potrivit anchetei, schema ar fi fost pusă în aplicare din decembrie 2022, prin vânzări fictive de vouchere într-o rețea de magazine în care achitările avea loc exclusiv în numerar, pentru a introduce în circuitul legal bani de proveniență necunoscută. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate. Suspecții beneficiază de prezumția nevinovăției.








