Și-a dat demisia după proteste
Externe 3 aprilie 2019, 20:28 | 1449

Și-a anunțat demisia după mai multe săptămâni de manifestații stradale împotriva sa, dar și după 20 de ani de aflare în fruntea țării. Este vorba despre președintele Algeriei, Abdelaziz Bouteflika.

Liderul algerian, în vârstă de 82 de ani, a spus că se va retrage de pe scena politică înainte de 28 aprilie, când îi expiră cel de-al patrulea mandat. Asta după ce șeful armatei a cerut acțiuni imediate pentru eliberarea din funcție a acestuia. Din cauza stării precare de sănătate, după ce a suferit un atac cerebral în 2013, Bouteflika apare rareori în public. Succesorul său va fi șeful camerei superioare a Parlamentului, care va ocupa funcția de președinte interimar, timp de 90 de zile, până la alegeri.

Opinia ta contează. Comentează!