Președintele Franței este în căutarea celui de-al cincilea prim-ministru în mai puțin de doi ani
Externe 9 septembrie 2025, 20:43 | 220

Franța se află din nou în plină criză politică cu al doilea guvern care cade în mai puțin de un an un an. Adunarea Națională a votat ieri cu 364 de voturi contra prim-ministrului François Bayrou. Un nou premier va fi numit în zilele următoare, a anunțat Palatul Elysee.

Franța se îndreaptă către al cincilea prim-ministru în mai puțin de doi ani. Împotriva acordării încrederii lui François Bayrou au votat 364 de deputaţi din rândurile opoziţiei, mergând de la extrema dreaptă la extrema stângă. Numai 194 de deputaţi, proveniţi din rândul coaliţiei guvernamentale, au votat „pentru”.

François Bayrou a lansat luni în Adunare un ultim strigăt de alarmă privind situaţia economică a Franţei, a doua economie din Uniunea Europeană, evocând o „probă a adevărului”, în condiţiile unei „supraîndatorări” ajunse la 114% din PIB.

FRANCOIS BAYROU, prim-ministrul demis al Franței: "Doamnelor și domnilor deputați! Dumneavoastră aveți puterea de a răsturna guvernul, dar nu aveți puterea de a șterge realitatea. Realitatea va rămâne inexorabilă. Cheltuielile vor continua să crească, iar greutatea datoriei, care e deja insuportabilă, va deveni și mai grea, și mai scumpă."

Bayrou a preluat funcția în decembrie trecut. El și-a petrecut vara avertizând asupra amenințării „existențiale” la adresa Franței dacă aceasta nu începe să își abordeze datoria de 3,4 trilioane de euro. Într-un buget pentru 2026, el a propus eliminarea a două sărbători naționale și înghețarea plăților sociale și a pensiilor, cu scopul de a economisi 44 de miliarde de euro.

Unii comentatori au descris căderea lui Bayrou drept un act de sinucidere politică. Nu era nevoie ca el să solicite votul de încredere anticipat și ar fi putut petrece lunile următoare încercând să obțină sprijin.

Acum, unii speculează că președintele Emmanuel Macron ar putea numi un premier de stânga, după eșecurile cu conservatorul Michel Barnier și centristul François Bayrou. Totuși, Partidul Socialist cere o ruptură totală de politicile pro-business ale președintelui și abrogarea reformei pensiilor, ceea ce ar însemna practic anularea moștenirii lui Macron. Prin urmare, este mai probabil ca Macron să se orienteze mai întâi către o figură din propria tabără, numele vehiculate fiind ministrul Apărării Sébastien Lecornu, ministrul Muncii, Catherine Vautrin, și ministrul Finanțelor, Éric Lombard. „Așadar, opțiunile președintelui includ numirea unui nou prim-ministru din zona de centru-dreapta, o pivotare spre stânga și găsirea unei persoane compatibile cu Partidul Socialist, sau dizolvarea parlamentului și organizarea de noi alegeri”, scrie BBC.

Opinia ta contează. Comentează!