Andrei Spânu și Cristina Botnariuc vor face parte din echipa Aparatului președintelui Maia Sandu
Politic 28 decembrie 2020, 19:55 | 2106

Fostul secretar general al Guvernului Sandu, Andrei Spânu, va deține funcția de secretar general al instituției prezidențiale. Adjunctul lui Spânu rămâne Cristina Botnariuc.

În echipa de consilieri ai președintelui Maia Sandu sunt Liliana Nicolaescu-Onofrei, care va fi consilier pe educație, expertul economic Sergiu Tofilat, responsabil de domeniul energetic, jurnalista Angela Brașoveanu, consilier pe probleme culturale, și Elena Druță - consilier pentru relațiile cu diaspora. Anterior, Maia Sandu anunța că Ala Nemerenco îi va fi consilier pe probleme sociale și sănătate, fostul ministru al Finanțelor, Veaceslav Negruța, o va consilia în problemele de economie, iar fostul ministru al Justiției, Olesea Stamate, va fi consilier pe justiție.

Opinia ta contează. Comentează!