Membrii CSP au plecat acasă, fără o finalitate pe raportul de activtate a procurorului general suspendat Stoianoglo
Justiţie 19 mai 2022, 20:07 | 410

Consiliul Superior al Procuraturii nu a emis miercuri nicio decizie pe raportul de evaluare a activității procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. Subiectul a fost amânat până pe 23 mai. Pe culoar, în discuție cu jurnaliștii, Stoianoglo a declarat că nota nesatisfăcătoare pe care a primit-o face parte dintr-un plan amplu pentru înlăturarea sa din funcție. În spatele acestuia ar sta oameni din conducerea țării, fiind ghidați de fostul șef al procuraturii anticorupție, Viorel Morari.

ALEXANDR STOIANOGLO, procurorul general suspendat: "Demiterea mea a fost adoptată demult, și nu în cadrul comisiei. Comisia este o formalitate pentru a arăta lumii că noi respectăm niște proceduri, că noi respectăm drepturile omului și așa mai departe. Cum pot da calificative Procurorului General trei persoane care nu au competențele necesare: nici manageriale, nici a activat în cadrul procuraturii în general, și care nu au nici o calificare în domeniul de management."

Stoianoglo susține că procedura face parte dintr-un plan plăsmuit de către actuala conducere a țării și fostul șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, pentru a-l înlătura din funcția de Procuror General. El invocă și un conflict de interese. În raportul de evaluare a fost citat un studiu elaborat de avocata Cristina Țărnă, care, potrivit lui Stoianoglo, s-ar afla în relații apropiate cu Viorel Morari.

ALEXANDR STOIANOGLO, procurorul general suspendat: "Direct, el împreună cu puterea actuală a organizat toate acțiunile împotriva mea, începând de la reținerea mea, înlăturarea mea din funcție, și continuând cu asta. Chiar în raportul de evaluare face referire la un studiu făcut de Freedomhouse, în luna august a anului trecut. Autorul este doamna Țărnă care este în conflict de interese cu domnul Morari. Și asta este un lucru cunoscut. - Ce aveți în vedere? - Doamna Țărnă, fiind la o emisiune televizată, a recunoscut că a avut sau are niște relații cu Viorel Morari. - Ce fel de relații? - Întrebați-o pe Țărnă. Relații personale, să numim așa. - Prietenești? - Mai mult decât prietenești."

L-am sunat pe Viorel Morari pentru o reacție, însă nu ne-a răspuns la telefon. Anterior, Cristina Țărnă ne-a spus că nu are vreo relație particulară cu Morari.

CRISTINA ȚĂRNĂ, expert în drept: "- În ce relație sunteți cu Viorel Morari? - Este o persoană pe care o cunosc de foarte mulți ani. Nu am nicio relație particulară."

La începutul lunii, membrii Comisiei de evaluare a activității lui Stoianoglo i-au oferit calificativul nesatisfăcător și i-au acordat doar două puncte. Potrivit ultimelor modificări operate la legea cu privire la procuratură, dacă activitatea procurorului general suspendat obține calificativul „nesatisfăcător”, acesta ar urma să fie demis de către șefa statului, la propunerea CSP.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE