De astăzi, de la ora 11:00, centrala nucleară de la Cernavodă nu mai furnizează deloc energie în sistemul național al României
Centrala nucleară de la Cernavodă s-a oprit. Procedurile de deconectare a reactorului 2 au început la ora 7:00, iar de la ora 11:00 centrala nu mai furnizează deloc energie în sistemul național al României. Încă nu este clar când va fi repusă aceasta în funcţiune. Primul reactor a fost oprit la sfârșitul lunii iulie, din cauza debitului scăzut al Dunării. Oprirea celor două reactoare reduce cu 1.400 de megawați producția de curent a României și ar putea duce la scumpirea energiei pe piața regională, inclusiv în Republica Moldova.
Oprirea ambelor reactoare ale centralei înseamnă reducerea cu o cincime a energiei electrice în sistem. La începutul lunii august, autoritățile române au recurs la măsuri de urgență pentru a dirija mai multă apă spre centrală. Au fost scufundate controlat barje în Dunăre, după ce anterior fusese detonată o zonă stâncoasă din albie. Intervențiile însă nu au reușit să oprească scăderea nivelului apei.
COMUNICATUL NUCLEARELECTRICA: "Decizia de a opri controlat și Unitatea 2 este determinată de scăderea continuă semnificativă a nivelului fluviului Dunărea. În funcție de evoluția prognozelor privind nivelul Dunării, specialiștii centralei Cernavodă vor decide reconectarea unităților nucleare, cu prioritizarea tuturor marjelor de securitate nucleară."
Autoritățile române dau asigurări că situația de la Cernavodă nu va afecta consumatorii casnici. Necesarul de energie electrică va fi acoperit, inclusiv prin importuri, dacă va fi nevoie. În prezent, Republica Moldova importă, prin sistemul energetic românesc și din rețeaua României, aproximativ 60% din necesarul său de energie electrică. În cazul în care problemele de la Cernavodă se vor amplifica, capacitatea României de a sprijini Republica Moldova ar putea fi redusă.








