Jurnalul orei 15, 20 Octombrie
Jurnalul orei 15:00 20 octombrie 2022, 19:46 | 621

Prezentat de Vasile Luchianu

Fugarul Ilan Șor afirmă că procurorii din Chișinău au efectuat în această dimineață percheziții la mai mulți membri ai Partidului Șor. Responsabilii pentru comunicare din cadrul procuraturii ne-au cerut o solicitare în scris, pentru a confirma sau infirma cele spuse de Șor.

Dacă împrumutul de peste un miliard de lei, pe care Energocom îl oferă Moldovagaz, nu va fi restituit până pe 1 mai 2023, ”statul va prelua rețelele de transport a gazelor naturale, deținute acum de compania moldo-rusă”. Declarația a fost făcută aseară de premierul Natalia Gavrilița, la emisiunea „Secretele Puterii”, după ce Comisia pentru Situații Excepționale a decis să-i ofere Moldovagaz un credit, ca să poată achita plățile curente și avansul către Gazprom, pentru luna octombrie.

Un nou scandal în Parlament, cu acuzații și amenințări. Deputații s-au luat la harță, după ce doi dintre fruntașii PSRM, Vlad Batrâncea și Olga Cebotari, s-au întâlnit la Moscova cu sateliții lui Putin, sub steagul proiectului ”Novorossia”. Legislatorii PAS i-au acuzat pe deputații socialiști de trădare și servilitate față de interesele Kremlinului, iar cei din urmă le-au sugerat primilor că ar putea să ia bătaie de la lume, dacă ar merge mai des prin teritoriu.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie