Uniunea Europeană a reînnoit luni sancţiunile sale extinse împotriva Rusiei pentru încă şase luni
Uniunea Europeană a reînnoit luni sancţiunile sale extinse împotriva Rusiei pentru încă şase luni. Noul pachet include toate interdicţiile sectoriale privind comerţul, precum şi măsurile care au blocat activele băncii centrale a Rusiei. Ungaria, care era împotriva deciziei, a cedat în schimbul unor asigurări din partea Bruxelles-ul în ceea ce priveşte securitatea sa energetică, relatează Reuters.
KAJA KALLAS, șefa diplomației europene: "Discutăm despre ceea ce putem face pentru a pune mai multă presiune asupra Rusiei, pentru a pune capăt acestui război. Și președintele Trump a pus presiune, spunând că acest război trebuie să se termine."
Oficiali din alte ţări ale Uniunii Europene au avertizat că dacă sancţiunile nu ar fi fost reînnoite înainte de termenul-limită, 31 ianuarie, aceasta ar fi avut consecinţe majore, cum ar fi deblocarea activelor ruseşti din Europa utilizate pentru a ajuta Kievul. Sancţiunile reînnoite includ toate interdicţiile sectoriale privind comerţul, precum şi măsurile care au blocat activele băncii centrale a Rusiei.
Premierul ungar Viktor Orban a solicitat iniţial consultări cu administraţia Trump înainte de o decizie de reînnoire a sancţiunilor. Dar preşedintele american a declarat că este gata să crească presiunea economică asupra Rusiei pentru a încheia un acord de pace. Budapesta, care menţine legături economice şi politice mai strânse cu Rusia decât alţi membri ai UE, a anunţat luni că este gata să dea undă verde deciziei de reînnoire a sancţiunilor împotriva Rusiei, dacă primeşte asigurări de ajutor din partea Comisiei Europene.
În cadrul reuniunii de luni a ambasadorilor Uniunii Europene, Comisia a prezentat o declaraţie în care spune că este „gata să continue discuţiile cu Ucraina privind aprovizionarea Europei prin sistemul de gazoducte din Ucraina”. Declaraţia, văzută de Reuters, mai stipulează că Bruxelles-ul este de acord să implice Ungaria şi Slovacia în acest proces. Începând cu 24 februarie 2022, Uniunea Europeană a adoptat 15 pachete de sancțiuni fără precedent contra Moscovei ca răspuns la invazia pe scară largă în Ucraina.
Tot luni, miniştrii de externe ai Uniunii Europene au decis să suspende anumite părţi ale acordului UE-Georgia de facilitare a eliberării vizelor. Acordul va fi suspendat pentru membrii delegaţiilor oficiale ale Georgiei care participă la reuniuni oficiale şi alte evenimente organizate pe teritoriul unei ţări UE de către organizaţii interguvernamentale, membri ai guvernelor şi parlamentelor naţionale şi regionale ale Georgiei, ai Curţii Constituţionale şi ai Curţii Supreme, şi pentru titularii de paşapoarte diplomatice. Cetăţenii georgieni care deţin paşapoarte obişnuite vor continua să beneficieze de scutirea de viză, când călătoresc în spațiul comunitar pentru şederi de scurtă durată.








