Un preot şi-a construit o biserică, chiar dacă nu a obținut o permisiune în acest sens
Social 27 mai 2021, 19:52 | 4009

Un slujitor al bisericii a intrat în conflict direct cu oamenii. Se întâmplă în satul Volintir, raionul Ștefan Vodă. Toată zarva a început când preotul Roman Cuțitaru a pus la cale să înalțe o biserică acolo unde a vrut - pe un teren agricol, fără autorizația primăriei. Localnicii spun că familia preotului creează doar probleme și scandalul a devenit subiect de judecată. Cine are dreptate și cine nu, a încercat să afle colegul meu, Călin Jucovschi.

Biserica cu hramul ”Vera, Nadejda, Liubov și mama lor, Sofia” se construiește mai bine de cinci ani într-o asociație pomicolă din Ștefan Vodă, fără a fi deranjată în vreun fel. Lăcașul se extinde pe câteva loturi cumpărate de la primăria satului Volintir. Preotul Roman Cuțitaru ar fi declarat din start că procură aceste terenuri pentru a avea un loc unde ar putea veni cu familia la odihnă. Însă la scurt timp, Întovărășirea Pomicolă ”Căpșuna” s-a pomenit cu o biserică și mai multe anexe. Lucrările au continuat în ciuda faptului că aleșii locali l-au obligat pe paroh să renunțe la proiect. Au urmat ședințe de judecată. Consilierii au obținut câștig de cauza, dar preotul și-a dus lucrările până la capăt. A făcut ce a vrut și cum a vrut, spun oamenii mâhniți.

Aceasta nu este singura problemă. Potrivit localnicilor, familia preotului are un comportament nu prea milostiv, cum i-ar sta bine.

Oamenii au obținut un document, care confirmă faptul că preotului Roman Cuțitaru îi este interzis să facă slujbă în biserică.

Am încercat să vorbim cu Roman Cuțitaru, dar el nu era acasă. Am reușit să discutăm cu socrii și soția acestuia. ”Biserica este construită legal”, ne-au declarat aceștia cu tărie.

L-am sunat pe preotul Roman Cuțitaru, dar a refuzat să vorbească cu noi și a întrerupt apelul. Nu am reușit să obținem o reacție nici de la Episcopia Basarabiei de Sud. În schimb am vorbit cu primarul satului Volintir, Igor Hâncu. El ne-a confirmat că pe terenurile din Întovărășirea Pomicolă Căpșuna pot fi construite clădiri, doar că suprafața acestora nu trebuie să depășească 50 de metri pătrați, iar biserica a fost construită ilegal.

IGOR HÂNCU, primarul satului Volintir: "Dumnealui i s-a solicitat să sisteze orice construcție până nu va fi clarificată întreaga situație. I s-a înmânat lui Roman Cuțitaru o încheiere a comisiei potrivit căreia, trebuia să stopeze construcția bisericii, dar el nu s-a confirmat. Astfel, pe parcursul anului 2017 biserica a fost ridicată în mod grăbit. Dumnealui a solicitat pe parcursul anului 2017-2018 o autorizație de la primărie, pentru construcția bisericii, dar acest lucru i-a fost refuzat."

Primarul din Volintir ne-a spus că pe 4 iulie va avea loc o noua ședință a Consiliului sătesc, unde se va decide din nou viitorul bisericii. Vom reveni la acest subiect.

Opinia ta contează. Comentează!