Partenerii din vest vor împrumuta Republicii Moldova încă 100 de milioane de euro
Economic 22 iulie 2020, 21:28 | 1376

Acordul dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, privind asistența macro-financiară în valoare de 100 de milioane euro, și Memorandumul de înțelegere în acest sens au fost semnate ieri la Chișinău.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor, banii vor ajunge în două tranșe egale, a câte 50 de milioane de euro. Debursarea primei părți este condiționată de semnarea Memorandumului de înțelegere, în timp ce a doua tranșă va depinde de progresele înregistrate în implementarea prevederilor acordului. Pentru alocarea celei de-a doua sume, sunt propuse spre realizare șase acțiuni, care nu sunt indicate în comunicat. Durata acordării împrumutului este de cel mult un an. Documentul a fost semnat de vicepremierul Serghei Pușcuța și guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu. Banii vor sprijini bugetul în contextul crizei financiare, care a fost provocată de pandemia de COVID-19. 

Opinia ta contează. Comentează!