Carosabil decopertat pe traseul Bălți–Florești, în apropierea satului Gura Căinarului
Social 4 noiembrie 2026, 17:42 | 124

Carosabil decopertat pe traseul Bălți–Florești, în apropierea satului Gura Căinarului. Imaginile au fost surprinse de un șofer, care a făcut haz de starea drumului pe rețelele de socializare. Asta după ce autoritățile au alocat recent milioane de lei pentru reabilitarea șoselei. Reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor au anunțat că proiectul se află într-o stare intermediară și că lucrările continuă.

Reprezentanții Administrației Naționale a Drumurilor ne-au declarat că imaginile surprind o etapă intermediară a lucrărilor.

MARIANA MEREUȚĂ, șefa Serviciului Informare și Comunicare cu Mass-media AND: “Menționăm că imaginile prezentate în videoclip surprind o etapă intermediară a procesului tehnologic de execuție a lucrărilor de plombare și egalizare, acestea nefiind încă finalizate. Neconformitatea locală evidențiată urmează să fie remediată de către antreprenor în cadrul lucrărilor aflate în desfășurare. Prin urmare, considerăm prematură formularea unor concluzii privind calitatea finală a lucrărilor.”

În luna august, Administrația Națională a Drumurilor a lansat procedura de achiziție publică pentru lucrări de întreținere periodică în apropierea mai multor localități din raionul Florești. Valoarea totală estimată a contractului a depășit 23 de milioane 370 de mii 599 de lei, cu TVA. Lucrările au vizat un traseu cu lungimea de 17 kilometri și aproape 500 de metri, în apropierea localităților Gura Căinarului, Mărculești, Varvareuca, Gvozdova și Gura Camencii.

Opinia ta contează. Comentează!