Prin astfel de evenimente de referință cum este „Trilogia Gustului”, Moldexpo consolidează statutul său de gazdă a celor mai importante experiențe profesionale din Republica Moldova.
Timp de trei zile, Moldexpo s-a transformat într-un hub în care au ţinut să ajungă profesioniștii din domeniul HoReCa și oamenii pasionați de gastronomie. În cadrul evenimentului „Trilogia Gustului”, participanții au explorat cele mai noi tendințe culinare, au descoperit tehnici moderne de gătit și au învățat din experiența experților internaționali, într-un program dedicat inovației și excelenței în gastronomie.
ZINAIDA POPA , directoare generală a Centrului Expozițional Moldexpo : "-De fapt nu a venit ideea tortului dar a evenimentului Chef's Forum să fie aici și a venit din partea echipei Moldexpo, și suntem extrem de recunoscători că fondatorii acestui forum au acceptat această provocare și ei ne-au surprins pentru că toate etapele au fost în mâna profesioniștilor și iată că azi am ajuns să lansăm cel mai mare tort din Republica Moldova, 70 kg, 2m pe 1,5 și tot ce vedeți aici este comestibil. "
În a doua zi, la „Trilogia Gustului” şi-au dat întâlnire profesioniştii din domeniul artei cofetariei și a patiseriei, care şi-au unit forţele în relizarea unui tort de 70 de kilograme, inspirat din principalele atracții turistice ale Republicii Moldova. Prin această inițiativă, organizatorii au promovat patrimoniul local și au reafirmat angajamentul de a susține noua generație de profesioniști, oferind peste 400 de locuri gratuite de participare pentru tinerii pasionați de acest domeniu.
VALERIU DEREVENCIUC, cofondator Trilogia Gustului : "Evenimentul este unul cultural, educativ în care ne-am propus să facem câg mai multe seminare pentru tânăra generație din acest motiv evenimentul a avut peste 400 locuri gratis instituțiilor care sunt din domeniul Horeca. "
IRINA POPOVICI, patiseră: "-Noi am decis ca această hartă să arate mai spectaculos să mje axăm pe partea turistică a Moldovei și să scoatem în evidență ce are frumos în ea, și pentru ce pe noi ne cunosc."








