Cea de-a 93-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 25 aprilie în Los Angeles
Monden 23 aprilie 2021, 20:04 | 1605

Cea de-a 93-a ediţie a galei premiilor Oscar va avea loc pe 25 aprilie în Los Angeles şi în câteva oraşe din afara Statelor Unite. Cinefilii care au tânjit după prezenţa vedetelor pe ”covorul roşu” vor avea parte de ceea ce îşi doresc.

Pe fondul pandemiei, cea mai prestigioasă seară de la Hollywood se desfăşoară în acest an într-o gară istorică din centrul oraşului Los Angeles, Union Station, la 25 aprilie, o dată neobişnuit de târzie pentru sezonul acestor premii cinematografice. Ceremonia Oscarurilor va oferi cinefililor posibilitatea să admire idoli precum Harrison Ford, Brad Pitt şi Reese Witherspoon, în persoană, în ţinută de gală, nu în pijama, prin Zoom, au anunţat luni organizatorii citaţi de AFP.

Cele mai multe nominalizări la Premiile Oscar 2021 le are „Mank”, filmul regizat de David Fincher, înscris pentru 10 premii.

Printre favoriți se numără „Nomadland” și „The Father”. A 93-a ediţie a Oscarurilor va fi transmisă din gara Union Station şi din tradiţionala sală de la Dolby Theatre din inima Hollywoodului, unde spectacolele muzicale vor fi susţinute în direct. Artiştii nominalizaţi şi însoţitorii lor nu vor fi nevoiţi să poarte măşti sanitare în faţa camerelor de filmare, însă organizatorii au cerut participanţilor să-şi acopere nasul şi gura când se vor afla în afara obiectivului, relatează EFE. Academia Americană de Film plănuieşte o gală cu o participare limitată la aproximativ 170 de persoane.

Organizatorii au explicat totodată că anul acesta covorul roşu va fi "foarte mic" şi că va face parte din spectacolul anterior galei, unde, printre altele, vor avea loc interpretările celor cinci piese nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun cântec original. De asemenea, va avea loc un program special după ceremonia decernării premiilor Oscar, scrie Agerpres.

Opinia ta contează. Comentează!