Maia Sandu, Igor Grosu și Natalia Gavrilița au venit cu mesaje de încurajare pentru cetățeni la cei 30 de ani de independență
Primele persoane în stat au transmis mesaje de încurajare cetățenilor cu ocazia aniversării a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Președintele Maia Sandu a promis „o Moldovă prosperă și liberă”. Cu adresări video către cetățeni au venit și președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Natalia Gavrilița. Noua putere a promis că va depune toate eforturile ca următorii ani să fie mai buni și au precizat că, la trei decenii de independență, ”Republica Moldova abia învață să fie stat”.
MAIA SANDU: "La 27 august 1991 oamenii și-au anunțat în fața întregii lumi intenția de a construi propria țară. În anii ce au urmat, am văzut cât de grea poate fi povara libertății. Am plătit prețul plin, fără reducere, pentru ea. Am plătit cu greșelile noastre, cu sărăcie și cu șanse ratate. Mulți cetățeni au luat drumul străinătății în căutarea unei vieți mai bune. În acest timp am învățat că noi trebuie să facem ordine în casa noastră. Oamenii au aflat valoarea votului lor. Nu a fost nici simplu, nici ușor. Dar astăzi știm că soarta noastră, bunăstarea și viitorul nostru sunt în mâinile noastre."
IGOR GROSU: "Fiecare din Dumneavoastră aveți întrebări, reproșuri și speranțe legate de anii de independență a țării noastre. Or, și după 30 de ani avem impresia că independența și statalitatea Republicii Moldova sunt înșelate. Ne confruntăm cu provocări majore în justiție, economie, securitate, sănătate, mediu. La 30 de ani de independență, Moldova abia învață să fie stat - un stat tânăr cu instituții fragile în plină formare, care trebuie consolidate și dezvoltate."
NATALIA GRAVRILIȚA: "Lucrăm împreună ca să avem o țară cu dreptate, o țară cu respect față de muncă cinstită, o țară în care să lucrezi, să investești și să prosperi. Fie ca următorii 30 de ani să fie mai buni, să fie cu lecții învățate, cu greșeli nerepetate, cu eforturi încununate de rezultate și cu bucuria de a ne vedea unii pe alții împliniți. La mulți ani, Moldova!"








