Plecarea celor șase, privită diferit
Politic 19 februarie 2020, 19:38 | 1133

Plecarea ”grupului Candu” din Partidul Democrat a starnit reactii atat in tabara puterii, cat si in cea a opozitiei. Grigore Novac, deputat PSRM, este convins ca cei sase sunt controlati de fostul sef al PD, Vladimir Plahotniuc, iar presedintele Platformei DA Andrei Nastase spera ca plecarile din PD sa devina un proces ireversibil. Cei din Partidul Actiune si Solidaritate nu au comentat, deocamdata.

Reprezentanții Platformei DA mai spun că după plecarea lui Vladimir Plahotniuc, cei din Partidul Democrat așa și nu au învățat să acționeze fără a fi influențați de fostul lor lider sau de președintele Igor Dodon.

Deputatul socialist Vasile Bolea nu a vrut să comenteze gestul celor șase deputați conduși de Andrian Candu, deși a ținut să infirme declarațiile acestora precum că s-ar pregăti o alianță PSRM-PD.

Bolea nu a vrut să comenteze nici declarațiile precum că s-ar exercita presiuni asupra deputaților PD pentru ca aceștia să coalizeze cu PSRM. În schimb, colegul său de partid, Grigore Novac, a reacționat pe facebook. El a scris că cei șase deputați care au părăsit PD-ul ar fi controlați de Vladimir Plahotniuc și că gestul lor ar fi ”un bumerang politic”. Reprezentanții Partidul Acțiune și Solidaritate nu au comentat în niciun fel scindarea din PD. Am încercat să obținem o reacție de la liderul grupului celor șase deputați, Andrian Candu, dar el nu ne-a răspuns la apel. 

Opinia ta contează. Comentează!