Serialul „Plaha”, difuzat în exclusivitate de Jurnal TV, a înregistrat un succes notabil în audiențe
Social 24 septembrie 2025, 16:06 | 12090

Serialul „Plaha”, difuzat în exclusivitate de Jurnal TV, a înregistrat un succes notabil în audiențe, cu peste 730 de mii de telespectatori care au urmărit primele cinci episoade difuzate în prime-time. Cifra de vizionări pe YouTube a ajuns la aproape 700 de mii, până în prezent. Serialul este apreciat pentru realismul dur, curaj artistic și impact emoțional, fiind rezultatul muncii unei echipe de producție de pe ambele maluri ale Prutului. Fără a fi finanțat din bugetul de stat, filmul a impresionat publicul care vorbește despre una dintre cele mai captivante produse cinematografice din ultimii ani, în limba română.

„Magnet Production” precizează că în realizarea serialului „Plaha”, compania și întreaga echipă de producție nu au beneficiat de vreun sprijin financiar din partea instituțiilor de stat – fie că e vorba de Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Culturii sau alte entități publice.

PRECIZAREA COMPANIEI „MAGNET PRODUCTION”: 'Nu a existat niciun contract, acord sau înțelegere privind finanțarea acestui proiect din bani publici. La un moment dat a avut loc doar o discuție preliminară cu Ministerul Culturii, legată de o posibilă achiziție a drepturilor de difuzare pe teritoriul țării, însă aceasta nu s-a concretizat. Pe tot parcursul producției și post-producției, nu au fost utilizate fonduri publice. "

„Magnet Production” a mai precizat că serialul „Plaha” este cel mai amplu proiect cinematografic realizat vreodată în Republica Moldova, creat în colaborare cu profesioniști din România, și a fost inițiat, dezvoltat și finalizat exclusiv din surse private. Jurnaliști, actori, analiști și oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului apreciază producția, evidențiind forța narativă, autenticitatea și curajul artistic al serialului.

Radu Oltean, ilustrator și autor de lucrări istorice documentare, a scris pe Facebook: „Moldovenii iarăși fac șocant de bine ceva ce cineaștii de la noi nu au avut curajul să facă vreodată. Un film realist inspirat... Adevăr dur, frust și șocant, dar reconstituit artistic!”

Spectatorul Ion Marcu subliniază intensitatea serialului: „Plaha nu e un serial de privit. E un serial de înghițit cu noduri. Cine se uită doar ca să se distreze, o să râdă. Cine se uită ca să înțeleagă, o să tacă.”

Iar Codrin Apostol remarcă mesajul transmis de film: „Producția și actorii reușesc să transmită frustrarea față de un sistem corupt până în rădăcini... acolo unde statul de drept este, de fapt, ustensila unor interese personale.”

Analistul de peste Prut Sorin Ioniță s-a arătat surprins plăcut de calitatea artistică a serialului: „Nu e docu-dramă, ci film artistic și mult peste așteptările mele la toate capitolele: scenariu, distribuție, imagine, ritm, capturarea foarte bună a atmosferei din mediile interlope post-sovietice. Pe scurt, excelent. Filmul anului în limba română.”

Spectatorul Radu Nicolau vede în serial o radiografie fidelă a epocii: „Primul episod e oglinda perfectă a comunismului, unde puterea e la partid și KGB, susținută pe minciună, turnători și informatori fără scrupule.”

Actorul Ion Sapdaru mărturisește efectul emoțional puternic resimțit la vizionare: „Vreau să spun că simt sloiuri de gheață pe spinare. Este incredibil cât de odioși pot fi oamenii. Actorii m-au șocat. Sunt conduși cu o mână de fier (cunosc mâna asta) și fac minuni.”

Jurnalistul Vitalie Cojocari afirmă: „Bine realizat, bine jucat, bine scris, bine totul. Mai ales că este ceva foarte dureros pentru istoria foarte recentă de peste Prut.”

Ion Sturza, om de afaceri și fost premier, notează: „Îi felicit pe cei care au realizat acest film. Au prins corect „spiritul” epocii statului capturat.”

Primele cinci episoade difuzate la Jurnal TV în prime-time, de la 21:00, au fost urmărite de peste 730 de mii de telespectatori. Într-o piață aglomerată de conținut străin și o prezență în declin pe TV în favoarea platformelor online, serialul Plaha a obținut vârfuri marcante pe cota de audiență, între 12% în prime-time și 28% în off-time. Altfel spus, „PLAHA” s-a impus în competiția directă a serii. Dimineața și prânzul completează tabloul. Reluările au adăugat aproximativ 200 de mii reach suplimentar. Pentru telespectatori, cifrele se traduc simplu: există un program la care ne întoarcem împreună. Cifra de vizionari pe YouTube a a ajuns, până în prezent, la aproape 700 de mii, fiind vizionat cel mai mult în Republica Moldova, România, Italia, Germania și Regatul Unit.

Serialul a fost regizat de Igor Cobileanski și realizat de Magnet Production, în colaborare cu Quantum Media Creative din București. Cu o distribuție de peste 150 de actori de pe ambele maluri ale Prutului, cu scene spectaculoase și efecte speciale complexe, proiectul marchează un moment de referință pentru cinematografia națională.

Opinia ta contează. Comentează!