Președintele Ucrainei a efectuat azi o vizită la mai multe brigăzi, care execută misiuni de luptă în zona Kupyansk-Lyman
Externe 3 octombrie 2023, 20:24 | 458

Pe linia frontului în regiunea Donețk, militari ucraineni din batalionul OPFOR se antrenează pentru a lupta împotriva Rusiei. În altă regiune, Harkov, președintele Ucrainei a efectuat azi o vizită la mai multe brigăzi, care execută misiuni de luptă în zona Kupyansk-Lyman, unul dintre cele mai fierbinți locuri din prima linie. Ocupanții ruși încearcă în mod constant să desfășoare acolo acțiuni ofensive.

Volodimir Zelenski a vizitat brigada 103 separată a Forțelor de Apărare Teritorială ale Forțelor Armate ale Ucrainei, cea de-a 68-a brigadă separată jaeger și cea de-a 25-a brigadă separată aeriană "Sicheslav".

VOLODIMIR ZELENSKI, președintele Ucrainei: "Slavă Ucrainei! Glorie eroilor! Sunt onorat să fiu astăzi aici, să vă mulțumesc vouă și camarazilor voștri pentru că ne apărați țara, pentru fiecare zi și noapte în care vă sacrificați pentru noi toți. Aceasta este o misiune foarte importantă. Vă doresc tuturor victorie, sănătate, să reveniți în viață, să nu vă pierdeți motivația cu care apărați atât de puternic suveranitatea statului nostru și viitorul generațiilor noastre."

Liderul de la Kiev a ascultat rapoartele comandanților cu privire la situația pe câmpul de luptă, cursul acțiunilor ofensive și defensive ale unităților acestora. Totodată, Volodimir Zelenski a acordat premii militarilor și medicilor de război, care s-au remarcat în apărarea Ucrainei.

Între timp, pe linia frontului în regiunea Donețk, militari ucraineni din batalionul OPFOR (Forța Opusă) se antrenează pentru luptă. Batalionul 214 Special OPFOR este o unitate militară a Forțelor Terestre ucrainene. Deși această unitate are adesea misiunea să reprezinte un inamic pentru scenarii de antrenament, acești soldați se pregătesc să preia pozițiile rusești, scrie AFP. În fiecare zi apar procese noi, astfel încât trebuie să se adapteze pe loc.

"Nu antrenăm aici campioni olimpici. Antrenăm oameni să supraviețuiască și să dea o ripostă bună inamicului", afirmă superiorii.

Amintim că Uniunea Europeană și-a reiterat sprijinul pe termen lung pentru Ucraina, luni, când miniștrii săi de externe s-au reunit la Kiev pentru o adunare istorică dincolo de granițele blocului. Întâlnirea a avut loc pe măsură ce dezacordurile cresc între membrii Uniunii Europene cu privire la sprijinul pentru Ucraina și pe măsură ce forțele Kievului obțin câștiguri limitate într-o contraofensivă cu mize mari împotriva trupelor ruse din sudul și estul țării, notează AFP. Șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a punctat că evenimentul este unul istoric și că este vorba despre o demonstraţie de sprijin pentru Ucraina.

JOSEP BORRELL, șeful misiunii diplomatice: "Continuăm pregătirea soldaților ucraineni. Ținta astăzi este să antrenăm 40 de mii în lunile următoare. Și acestea includ pregătire specializată, pregătire pentru piloții de avioane de luptă. Propun un nou pachet multianual bilateral pentru Facilitatea europeană pentru pace de până la cinci miliarde pentru anul următor. Anul următor și mai multe vor veni."

Întâlnindu-se cu miniștri, președintele Volodimir Zelenski a declarat că durata războiului, acum la a douăzecea lună, este legată de calitatea și cantitatea sprijinului pe care Ucraina îl primește de la aliații săi.

Opinia ta contează. Comentează!