Pe drumul unei vieți mai bune

Cristina Pruteanu a plecat clandestin din Moldova, a trecut prin multe greutăți până a ajuns în Italia unde a locuit peste un deceniu, însă acum doi ani a decis să revină împreună cu copiii acasă. A realizat o mulțime de acte de caritate și a încercat să se implice în dezvoltarea țării noastre. Totuși nu a stat mult prin Moldova pentru că a ajuns să conducă un camion prin Europa.

Acum doi ani anunțam despre revenirea definitivă în țară a Cristinei Pruteanu și cei doi copii ai săi după ce au locuit 15 ani în Italia. A fost un moment de fericire pe care moldoveanca l-a trăit alături de telespectatorii Jurnal TV, iar echipa Cealaltă Basarabie a surprins fiecare emoție.

De atunci au trecut aproximativ doi ani, iar multe s-au schimbat. Cristina a încercat să se implice pe cât posibil în dezvoltarea țării nostre. Totuși, de câteva luni își trăiește visul, cel de a conduce un camion prin Europa.

A avut speranțe să rămână în țară și să încerce să se integreze acasă, însă în cele din urmă a ales să-și facă studiile în Italia și să se angajeze pe un camion.

Cristina recunoaște că nu i-a fost deloc ușor, mai ales că a învățat în limba italiană.

A reușit să susțină toate examenele cu brio și momentul de a conduce un camion a fost tot mai aproape.

Acum își trăiește visul de a conduce un camion. Așa a ajuns să descopere Italia în lung și-n lat, dar și să înțeleagă că în viață trebuie să faci doar ce-ți place.

Și ca-n orice muncă, moldoveanca este conștientă și de riscul pe care și l-a asumat.

Zilele trec mult mai repede, iar timpul la muncă îl petrece cu o deosebită plăcere.

Un lucru o întristrează - este departe de cei dragi.

Și pentru că dorul de copii și mamă a fost prea mare, recent Cristina a revenit acasă pentru câteva zile. 

Opinia ta contează. Comentează!