Măsuri sociale anunțate de Dodon
Politic 18 noiembrie 2019, 15:38

Igor Dodon a anunţat astăzi şapte un set de măsuri, care, în opinia lui, vor conduce la îmbunătățirea vieții cetăţenilor. După o întrevedere matinală cu președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi și cu prim-ministrul Ion Chicu, Dodon a declarat presei că pensionarii vor primi câte 700 de lei, în sărbătorile de iarnă, iar din anul viitor, indexarea pensiilor va fi făcută de două ori pe an.

Igor Dodon afirmă că garantarea pensiei va fi pe o perioadă de cinci ani, chiar și în cazul decesului prematur al beneficiarului. De îndemnizații sporite ar putea să se bucure și alte categorii de populație.

Potrivit președinției, în anul 2020 toți angajații vor ridica un premiu anual, echivalentul a 50% din salariul lunar. Deputații vor aproba cât mai rapid proiectele sociale importante, a promis la rândul ei Zinaida Greceanâi, președintele Parlamentului.

Deoarece presa nu a avut posibiltate să dea întrebări, nu se știe, deocamdată, de unde va lua Guvernul bani pentru proiectele anunțate. Prim-ministrul Ion Chicu și-a prezentat doar agenda pentru această săptămână, care include și o vizită la Moscova.

Într-o postare pe facebook, deputatul Blocului ACUM Platforma DA și PAS Sergiu Litvinenco și-a exprimat convingerea că sursele financiare care urmează să fie alocate pentru inițiativele lui Igor Dododn au fost acumulate de fostul Guvern, condus de Maia Sandu.

Potrivit lui Igor Dodon, astfel de întâlniri tripartite, președinție-parlament-guvern, vor avea loc în fiecare zi de luni. 

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE