Două pretinse clarvăzătoare din Chișinău, au fost condamnate la câte opt ani de detenție
Social 4 august 2021, 16:31 | 311

Se declarau clarvăzătoare, dar magia nu le-a scăpat de închisoare! Două pretinse clarvăzătoare din Chișinău, mamă și fiică, au fost condamnate la câte opt ani de închisoare. Procesul penal în privința acestora a fost pornit, după ce o femeie s-a plâns că a fost deposedată de aproape 400 de mii de lei pentru așa zisele „ședințe de vindecare”. Victima a fost nevoită să împrumute bani de la rude, dar și de la bancă, iar dacă nu aducea banii solicitați de clarvăzătoare, acestea o amenințau cu decesul copiilor.

Pretinsele clarvăzătoare și-ar fi promovat în mediul online între anii 2014 și 2017 capacitățile pretins extrasenzoriale, susținând că au puteri miraculoase de vindecare și atragere a norocului. Norocul însă n-a fost de partea lor, când procurorii au declanșat procedurile. Procuratura Generală precizează că persoanele interesate erau invitate la domiciliul învinuitelor, unde, prin înșelăciune, erau determinate să achite câte o sută de lei pentru o „primă ședință de vindecare”. Ulterior, prin metode psihologice specifice de manipulare acestea dobândeau bunurile victimei. Dacă „pretinșii clienți” refuzau să aducă unele bunuri cerute de cele două clarvăzătoare, acestea îi amenințau cu decesul copiilor sau alte consecințe grave pentru familie. Potrivit probatoriului, inculpatele au dobândit de la o femeie bunuri de peste 388 de mii de lei. Fiind presată psihologic de către învinuite, victima s-ar fi împrumutat cu sume mari de la bancă, dar și de la rude, ascunzând destinația adevărată a împrumutului. La faza cercetării judecătorești, inculpatele au restituit benevol părții vătămate suma prejudiciului cauzat. Totuși, pretinsele clarvăzătoarele au fost condamnate la câte 8 ani de pușcărie.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE