Mită de 1.300 euro pentru permis auto
Social 11 iunie 2024, 20:02 | 359

Patru persoane din Comrat au fost reținute astăzi pentru 72 de ore, fiind suspectate de intermedierea procesului de obținere frauduloasă a permiselor de conducere. Mita ajungea și la 1.300 de euro, precizează Centrul Național Anticorupție.

Potrivit CNA, persoanele suspectate identificau candidații pentru obținerea permiselor auto și, respectiv, organizau procesul de perfectare a actelor premergătoare, dar și a examenelor teoretice și practice. Unul dintre bănuiți ar fi susținut că are influență asupra angajaților Secției înmatricularea transportului și calificarea conducătorilor auto din Comrat și că îi poate determina să-l favorizeze, contra 1.300 de euro, pe unul dintre candidați să susțină examenul auto la categoria C.

COMUNICATUL CNA: "Suspectul ar fi pretins patru mii de lei pentru pregătirea pachetului de documente necesare - certificatul medical și certificatul privind executarea orelor de practică suplimentare, fără prezența fizică a candidatului."

Sub controlul CNA au fost transmise o mie de euro și patru mii de lei. S-a stabilit că bănuitul ar fi în contact cu mai mulți complici, care i-ar furniza date despre doritorii de a obține permise de conducere.

Marți au fost efectuate percheziții la trei complici ai bănuitului, în timpul cărora au fost ridicate 80 de mii de lei, în diferită valută, a căror proveniență urmează a fi stabilită, dar și certificate medicale și de absolvire a școlilor auto.

Acțiunile de urmărire penală au loc sub conducerea procesuală a Procuraturii din Cahul.

Opinia ta contează. Comentează!