Deputații PAS au aprobat un proiect de lege privind combaterea fenomenului de răspândire a dezinformării
Politic 7 aprilie 2022, 19:32 | 1211

Amenzi de până la o sută de mii de lei riscă furnizorii de servicii media care vor difuza conținuturi calificate drept dezinformare sau informație ce afectează securitatea spațiului informațional audiovizual. Dacă abaterea va fi admisă repetat, furnizorilor le va fi retras dreptul de emisie pentru o anumită perioadă. Ce ține de site-urile care vor promova falsuri, acestea vor fi blocate de către Serviciul de Informații și Securitate. Sunt prevederile unui proiect de lege, aprobat azi în prima lectură de către deputații PAS. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit ședința în semn de protest. Alături de deputații din Partidul Șor, ei au declarat că astfel, actuala putere „vrea să instituie dictatura”.

LILIANA NICOLAESCU-ONOFREI, deputat PAS: "Dacă am fi abordat subiectul dezinformării, al știrilor false nu am fi avut atâtea pierderi de vieți omenești în perioada pandemiei. Nu am fi stat cu sufletul la gură urmărind imaginile din Ucraina, nu am fi avut colegi să nu le fie rușine, bărbați fiind, de lacrimi."

Noile modificări la Codul serviciilor media audiovizuale mai prevăd că furnizorii nu vor difuza, iar distribuitorii nu vor retransmite programe ce au fost inițial produse în state care nu au ratificat Convenția Europeană privind televiziunea transfrontalieră. Excepție fac filmele artistice, de scurt metraj și emisiunile de divertisment care nu au un conținut militar, dar și programele audiovizuale ce sunt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în SUA și Canada, precum și în țările care au ratificat Convenția.

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și cei de la Partidul Șor au cerut excluderea proiectului de pe ordinea de zi. Unii au afișat pancarte cu mesajul „Pornim vremurile bune = FALS”.

MARINA TAUBER, deputat Partidul Șor: "Este evident scopul acestui proiect de lege. În niciun caz nu este vorba de protejarea securității informaționale, așa cum pretind autorii, ci de a institui cenzura pe rețelele de socializare și a pune pumnul în gura presei incomode și neloiale. Fracțiunea Partidul Șor nici într-un caz nu va vota pentru acest proiect de lege."

VLADIMIR VORONIN, deputat BCS: "Eu în general și după vârstă și după experiență nu înțeleg de ce vă trebuie toată „abracadabra” asta."

RADU MARIAN, deputat: "Avem persoane aici în sală care au o atitudine extrem de favorabilă față de un guvern al unei țări care închide în pușcărie propriii cetățeni pentru 15 ani pentru simplu fapt că ies în public cu o foaie pe care scrie „net voine”."

ADELA RĂILEANU, deputat BCS: "Este clar pentru toată lumea că vă folosiți de situația din Ucraina pentru a vă asigura în Moldova un spațiu informațional confortabil și fără critică."

În timpul luărilor de cuvânt, deputații BCS au blocat tribuna centrală a Parlamentului, iar când s-a anunțat o pauză, socialiștii și comuniștii au părăsit sala în semn de protest.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: "Stimați colegi se anunță o pauză de 30 de minute."

VLAD BATRÂNCEA, deputat BCS: "În semn de protest părăsim această ședință."

Proiectul de lege a fost votat în prima lectură cu 56 de voturi.

Opinia ta contează. Comentează!