Cinci focare de boli la animale au fost depistate în Republica Moldova, într-o singură săptămână
Social 9 noiembrie 2026, 17:17 | 83

Cinci focare de boli la animale au fost depistate în Republica Moldova, într-o singură săptămână. În orașul Sângerei, două lebede au fost diagnosticate cu gripă aviară. Totodată, un focar de pestă porcină africană a fost depistat în satul Boghienii Vechi din raionul Ungheni. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor monitorizează situația și îndeamnă proprietarii de animale să respecte măsurile de biosecuritate.

VASILE OANCEA, inspector principal ANSA: "Informați urgent medicii veterinari, autoritățile publice locale sau subdiviziunile ANSA în cazul îmbolnăvirii sau pieririi păsărilor domestice sau depistării cadavrelor de păsări sălbatice. În cazul apariției unui focar de gripă aviară, proprietarii păsărilor nimicite vor beneficia de despăgubiri în urma lichidării rapide a focarului."

Potrivit ANSA, păsările domestice trebuie ținute în interiorul curților, în adăposturi închise sau în spații îngrădite, fără a fi lăsate libere. De asemenea, acestea nu trebuie adăpate din surse de apă de suprafață, la care au acces păsările sălbatice și nici nu trebuie lăsate să ajungă la râuri, lacuri și bălți. Hrănirea păsărilor trebuie făcută în spații acoperite, iar furajele trebuie depozitate astfel încât să nu fie accesibile păsărilor sălbatice. Specialiștii ANSA recomandă și limitarea accesului oamenilor în zonele unde sunt crescute păsările și evitarea contactului acestora cu alte animale. De asemenea, este interzisă distribuirea resturilor furajere de la porci către păsări și invers. Specialiștii recomandă, totodată, procurarea cărnii de pasăre, a ouălor și a produselor din carne doar din unități comerciale autorizate. Vânzarea acestora în stradă este interzisă.

Opinia ta contează. Comentează!