Tracom, un ghem de probleme
Patrula Jurnal TV 15 octombrie 2023, 21:23 | 1529

Parcul Industrial Tracom se confruntă în ultima perioadă cu mai multe probleme și bariere care împiedică în mod semnificativ dezvoltarea și modernizarea zonei industriale. Potrivit administrației, acest lucru se întâmplă din cauza unor rezidenți, care nu respectă condițiile implementării proiectelor de afaceri. O altă problemă este blocajul, cu care se confruntă unii operatori economici, când vor să obțină autorizații de construcție sau reconstrucție a spațiilor, pe care le au în proprietate. Toate aceste probleme au fost discutate într-o ședință, la care au participat și trei deputați ai puterii.

Unii rezidenți ai Parcului Industrial TRACOM sunt nemulțumiți de facturile pe care trebuie să le plătească lunar pentru serviciile de care beneficiaza. Din iulie 2022, Intreprinderea administratoare a Parcului a obținut autorizația de operator de distribuție de tip închis a energiei electrice. Prin urmare, a fost pus în aplicare un tarif de 43 de lei pentru 1 Kwt de putere instalata, calculat conform metodologiei specificate în hotărârea nr.317 a ANRE si care acoperă cheltuielile de întreținere a rețelei electrice interne de la TRACOM. Tariful a fost contestat de către unii rezidenți ai Tracom, dar dupa verificarile efectuate de ANRE, regulatorul a confirmat corectitudinea tarifului si l-a aprobat in cadrul sedintei Consiliului ANRE.

SERGIU LAZARENCU, deputat PAS: "Tracomul trebuie să fie un partener al rezidenților și să soluționeze problema. Eu vreau ca azi să ieșim de aici și să rezolvăm această problemă și să nu avem tarife mai mari decât în altă parte."

Administratorul Parcului Industrial Tracom, Aurelia Salicov, a atras însă atenția că parcul industrial a fost impus de către ANRE să se înregistreze ca operator de distribuție de tip închis si sa respecte legea.

AURELIA SALICOV, administrator al Parcului Industrial Tracom: "Anterior parcul utiliza un sistem de tarificare pentru întreținerea rețelei bazat pe o decizie a consiliului societății. ANRE a constatat că este un exercițiu ilegal și a făcut mai multe solicitări în adresa întreprinderii și ne-au solicitat să obținem această autorizație de operator de tip închis."

Potrivit reprezentantului ANRE, prezent la ședință, soluția pentru diminuarea tarifului de energie electrica aplicat pe teritoriul TRACOM, ar putea fi ca rețeaua electrica care se află în gestiunea Tracomului să fie transferată în gestiunea Premier Energy. Parcul industrial a avut deja discuții cu furnizorul de energie, dar compania cu pricina ar fi refuzat. Reprezentantul ANRE spune că facturarea serviciilor electrice la TRACOM este bazata pe sistemul binom si este constituit din tarif de furnizor pe kilowați consumați plus tariful de operare a sistemului de tip închis, iar prețul aplicat de TRACOM ca operator este unul justificat si aprobat de ANRE.

Pe lângă nemulțumirea agenților economici privind prețul la curent, administrația Tracom se confrunta si cu multe alte probleme in gestionarea parcului.

AURELIA SALICOV, administrator al Parcului Industrial Tracom: "Cu siguranță una dintre probleme este partea de oferire a spațiilor în sublocațiune, lucru care nu este permanent executat de către unii rezidenți în conformitate cu Legea parcurilor industriale. În acest context, chiar și la ședință am discutat acest aspect și am atras atenția tuturor rezidenților că trebuie să se conformeze reglementărilor legale."

Unii rezidenți nu își respectă angajamentele atunci când primesc un teren în sublocațiune, iar aceasta influențează negativ procesul de dezvoltare și modernizare a parcului industrial, a punctat Aurelia Salicov.

AURELIA SALICOV, administrator al Parcului Industrial Tracom: "Sunt unele proiecte care au fost asumate în 2014-2015 și până în prezent ele s-au desfășurat foarte lent. Eu anume la această categorie de rezidenți m-am referit și încercăm printr-un dialog constructiv să cerem de la ei ca să-și onoreze tot ceea ce și-au asumat și să implementeze proiectele."

După ședința cu rezidenții și administrația Parcului Industrial Tracom, deputații PAS Radu Marian și Vasile Grădinaru au declarat că și-au luat mai multe angajamente pentru a contribui la îmbunătățrea activitatii zonei industriale si a conditiilor pentru rezidentii TRACOM, inclusiv prin modificarea Legii cu privire parcurile industriale.

VASILE GRĂDINARU, deputat PAS: "Constatăm că există o problemă în ceea ce ține de activitatea în interiorul parcului industrial, acolo unde se pare la prima etapă că lucrează unii agenți economici care și-au atribuit dreptul de rezident deși nu aveau acest drept. Va trebui să rezolvăm această problemă. Sunt și chestiuni de infrastructură, conectivitate."

Parcul Industrial Tracom este una dintre cele mai mari platforme economice din Republica Moldova. Pe teritoriul parcului activează peste 70 de rezidenți cu o cifră de afaceri anuală de peste șase miliarde de lei, potrivit datelor statistice din 2022.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie