Jurnalul orei 17, 15 Aprilie
Jurnalul orei 17:00 15 aprilie 2022, 19:01 | 1179

Prezentat de Vasile Luchianu

Un grup de activiști, membri ai comunității LGBT, a manifestat astăzi în fața Guvernului, cerând toleranță, în special din partea corpului didactic al școlilor. Acțiunea de protest a fost organizată la câteva zilele după ce o adolescentă transgen s-a sinucis, pentru că a fost umilită la școală.

Starea de urgență în sănătate publică va fi anulată mâine, 16 aprilie. Decizia a fost luată astăzi de Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică, în ultima sa ședință.

O nouă groapă comună a fost descoperită în suburbiile Kievului. Bătrânii, care au trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial, spun că nu au mai văzut astfel de teroare, de atunci încoace. „Nici fasciștii nu se comportau așa”, a mărturisit o femeie.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie