Puțini cunosc faptul că în raionul Căușeni există o fermă de struți
Social 3 iunie 2026, 16:30 | 171

Puțini cunosc faptul că în raionul Căușeni există o fermă de struți, iar cei care doresc să cumpere carne, ouă sau au nevoie de pene de struț le pot găsi cu ușurință aici. Vorbim despre o afacere de familie, înființată acum cinci ani, care s-a dovedit a fi una cât se poate de profitabilă. Ferma se află în satul Baccealia, iar cei care vin aici pot cumpăra chiar și pui de struț.

Pentru a-și dezvolta afacerea, familia crește puii de struț într-un incubator special, în care ouăle sunt monitorizate atent pe tot parcursul procesului de incubare, până la eclozare. Astfel, proprietarii reușesc să asigure atât continuitatea fermei, cât și livrarea de pui către alți crescători interesați de această activitate. Mihaela și Nicu Leșan au pornit pe acest drum în urmă cu cinci ani. Au cumpărat o casă în satul Baccealia cu gândul că prea puțini moldoveni cresc păsări exotice. Inițial, au achiziționat câțiva pui de struț, iar în doar câteva luni au pus bazele unei adevărate ferme, transmite Studio-L.

MIHAELA LEȘAN, antreprenoare: "Ne-am gândit în primul rând să analizăm piața din Republica Moldova, să analizăm ce nu este la noi pe piață. Analizând am ajuns la ideea cu ferma de struți, este o afacere care încă nu e în Republica Moldova, de asta ne-am propus să încercăm. Prin practică am înțeles vârsta lor, ce au ei nevoie, am adaptat chiar și rețele, mâncarea, după noi, ca să îi creștem sănătoși."

Astăzi, ferma familiei Leșan numără aproximativ 30 de struți. Păsările sunt hrănite cu lucernă, dar și cu un amestec special de granule, compus din zece ingrediente, printre care porumb, ovăz, tărâțe și calciu.

NICU LEȘAN. antreprenor: "Aici avem o cameră de incubare, unde avem două incubatoare, unul de capacitatea de 80 de ouă și altul de 60. În spatele dumneavoastră e un infuzor de 45 de ouă și unul de 24. Astăzi e ziua de a scoate oul din incubator, care a împlinit 40 de zile să le mutăm în efuzor unde în decurs de două zile vor ieși puii din ou."

Carnea de struț este considerată un produs exclusivist, un kilogram ajungând să coste 500 de lei pe piața din țară. În statele europene, prețul este însă și mai mare. De asemenea, un ou de struț, echivalentul a circa 24 de ouă de găină, poate costa între 200 și 400 de lei. O femelă poate depune până la 60 de ouă într-un singur sezon. Chiar dacă struții pot părea fioroși datorită staturii lor impunătoare, Mihaela Leșan spune că sunt, în general, păsări pașnice și curioase, devenind agresive doar în perioada de reproducere. Familia Leșan afirmă că a decis să-și construiască viitorul acasă, aproape de familie și se bucură de alegerea făcută. Pe termen lung, proprietarii își propun să extindă ferma și să ajungă la un efectiv de aproximativ 1.000 de struți.

Opinia ta contează. Comentează!