Carburanții importați din Uniunea Europeană nu mai sunt supuși de câțiva ani verificărilor la intrare în Republica Moldova
Scandalul motorinei care îngheață în rezervoare are o explicație din partea autorităților. Carburanții importați din Uniunea Europeană nu mai sunt supuși de câțiva ani verificărilor la intrare în Republica Moldova. Asta după modificarea legislației menite să simplifice procedurile și să reducă costurile pentru agenții economici. Declarațiile au fost făcute de deputatul PAS Dorian Istratii în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV. Potrivit lui, autoritățile au mizat pe certificatele de conformitate emise în statele europene, considerându-le suficiente. Problema a ieșit la iveală abia în această iarnă, în zilele cu ger puternic.
DORIAN ISTRATII, deputat PAS: "Problema, într-adevăr, există din cauza că nu s-a verificat. Până am venit noi la guvernare, se prelevau probe la vamă de la oricare produs, inclusiv și din Uniunea Europeană. Noi am făcut această modificare ca pentru produsele din Uniunea Europeană care sunt certificate acolo să nu se mai preleveze probe, să nu se mai cheltuie timp. Aveam încredere în produsele europene și până acum nu au fost probleme, până când nu a dat temperatura."
Istrati a declarat că autoritățile încearcă să stabilească exact unde a apărut problema ce ține de calitatea motorinei și că șoferii afectați trebuie să meargă la Inspectoratului pentru Protecția Consumatorilor. La rândul său, directorul instituției, Sergiu Dărănuță, a confirmat suspiciunile privind importul în Republica Moldova a unei cantități de motorină neconformă din Uniunea Europeană.
SERGIU DĂRĂNUȚĂ, directorul ISSPNPC: "Nu avem niciun dubiu și nici nu am avut vreun dubiu până acum că acest certificat ar fi fost falsificat sau ar conține date eronate. A intrat în Republica Moldova. El nu are această obligativitate, iar inspectoratul nu este obligat să facă verificări suplimentare în afară de cele indicate în acest certificat de conformitate. Când apare o problemă, înțelegem că undeva a fost o lacună."
Oficialul a precizat că nu dispune, deocamdată, de rezultatele finale ale controalelor inițiate la companiile petroliere, după ce mai mulți șoferi au reclamat probleme legate de calitatea motorinei. De asemenea, acesta a explicat procedura prin care șoferii își pot recupera cheltuielile suportate pentru defecțiunile tehnice.
SERGIU DĂRĂNUȚĂ, directorul ISSPNPC: "În primul rând trebuie să depistăm agentul economic care a livrat un produs neconform. Îi invit pe consumatorii care au avut probleme cu filtrele, care au avut probleme cu mașinile, să păstreze bonul fiscal de la stația PECO prin care să vedem cât a a procurat. Ulterior să depună toate aceste probe. Inspectoratul va veni cu o decizie în baza acestor probe prin care va obliga agentul economic să întoarcă prejudiciul."
Pe 21 ianuarie, Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor a declanșat controale inopinate la stațiile PECO din țară, după reclamații privind calitatea motorinei. Zeci de șoferii au publicat imagini și mesaje despre depistarea unor cantități mari de parafină în motorină.








