Un tânăr de la Sângerei a transformat pasiunea pentru natură într-o afacere ecologică
Social 30 martie 2026, 20:06 | 105

Un tânăr de la Sângerei a transformat pasiunea pentru natură într-o afacere ecologică. Cu sprijin financiar din partea unei organizații neguvernamentale și cu perseverență, el a început să cultive usturoi și căpșuni în sere moderne. În timp ce tot mai mulți tineri își caută viitorul peste hotare, Dumitru Marandiuc și-a găsit un rost acasă, unde munca îi aduce și bani, și satisfacție.

DUMITRU MARANDIUC, agricultor din Sângerei: "Cumva, horticultura s-a transformat în hobby pe lângă lucrul de bază. De la o suprafață de un ar – prima seră, am ajuns la cinci ari. La moment activăm pe suprafețe mici, dar tindem la ceva mai mult. Avem câteva culturi – cultura de căpșuni, de usturoi, dar vrem să încercăm să creștem și frunze de salată."

În dorința de a-și extinde afacerea, tânărul a reușit să obțină un nou sprijin pentru afacerea sa, transmite Nord Info.

DUMITRU MARANDIUC, agricultor din Sângerei: "Am beneficiat de o seră cu suprafața de peste 400 de metri pătrați, în suma de 10.000 de euro. Sera dată este de alt model față de cea anterioară. Este pentru culturile de talie mică – aerisire adițională la partea de sus, captare între tunelele apei pluviale și colectarea ei pentru a eficientiza irigarea culturilor."

Chiar de la început, Dumitru a decis că nu va folosi îngrășăminte chimice sau pesticide, pentru a fi în armonie cu natura.

DUMITRU MARANDIUC, agricultor din Sângerei: "La prelucrarea pământului nu am folosit niciodată chimie și nici nu am în plan. Reușesc să îngrijesc căpșunile cu paie, ele sunt naturale, ele mențin umiditatea în sol. Avem microorganisme făcute natural. Eu le folosesc, le diluez cu apă pentru a stimula masa verde a plantei."

Deocamdată, pentru irigarea plantelor fermierul folosește apa din fântâna bunicilor, însă planifică să colecteze apa de ploaie direct de pe acoperișul serelor.

ANDREI MARANDIUC, bunicul lui Dumitru: "Eu ajut nepotul, prășesc, plantez, ar. Iată, acum trebuie de prășit. Ne bucurăm dacă roada e curată, e bună, nu e stricată, dar se poate întâmpla să fie vara ploioasă tare și usturoiul se începe a strica. Dacă nu-i ploioasă, atunci e bine."

DUMITRU MARANDIUC, agricultor din Sângerei: "Aici avem o porțiune de usturoi experimental, dublăm cantitățile sau le triplăm pe an și trece. Am încercat cu 14 kg în primul an, acum avem sub 100 kg."

Dumitru Marandiuc își dorește să instaleze și baterii solare, pentru a reduce cheltuielile și a face și mai ecologic procesul.

Opinia ta contează. Comentează!