Deschiderea unui laborator care ar depista noile variante ale COVID-19 în Republica Moldova se tărăgănează
Social 20 octombrie 2021, 15:48 | 2045

Detectarea noilor tulpini și mutații ale coronavirusului este imposibilă în Republica Moldova. Deocamdată, are loc instruirea personalului, deși se anunța că un laborator specializat va fi pus în funcțiune la începutul acestei luni. În același timp, Israelul anunță despre depistarea unei noi mutații a variantei Delta la un copil de 11 ani, care ar veni din Republica Moldova. Autoritățile de la Chișinău spun că se documentează.

SVETLANA NICOLAESCU, secretar de stat al Ministerului Sănătății: "Încă nu avem detalii. Cu certitudine, ca și alte cazuri înregistrate sunt investigate inclusiv din punct de vedere epidemiologic. Cu siguranță se implică specialiștii și vom reveni cu detalii când vom dispune de acestea."

Potrivit presei de la Tel-Aviv, băiatul venea din Republica Moldova și a fost testat la Covid-19 pe aeroport. Rezultatul a indicat o noua mutație a tulpinii Delta, AY4.2. Băiatul a fost plasat în izolare,iar autoritățile din sănătate au demarat o anchetă epidemiologică. Oamenii de știință nu au reușit să stabilească dacă noua sub-variantă este mai contagioasă decât cea precedentă.

Acest lucru înseamnă că și în Republica Moldova ar circula o asemenea mutație, însă în lipsa unui laborator nu este posibil de depistat. Autoritățile sunt la etapa de instruire a personalului medical privind metoda de secvențiere.

SVETLANA NICOLAESCU, secretar de stat al Ministerului Sănătății: "Laboratorul ANSP a fost dotat cu echipament. Din informațiile de care dispunem, în săptămâna curentă au loc acele instruiri și pregătiri a personalului și metodologiei. Noi vă vom informa imediat ce această metodă va fi pusă în funcțiune."

Svetlana Nicolaescu a evitat să spună când au fost expediate cele din urmă probe în laboratoarele din Europa pentru identificarea noilor tulpini.

SVETLANA NICOLAESCU, secretat de stat al Ministerului Sănătății: "- Când ultima dată au fost transmise probe? - Este mult mai important să înțelegem și să punem accent și pe acel aspect despre care a zis și domnul Ceban puterea noastră de a influența prevenirea infectării."

Responsabilii iau în calcul și vaccinarea copiilor împotriva COVID-19, dar cu acordul părinților.

SVETLANA NICOLAESCU, secretat de stat al Ministerului Sănătății: "Este îngrijorător că ponderea a crescut de la 5 procente care era în valul anterior, la 10-12 procente acum. Este foarte probabil ca în perioada următoare să oferim posibilitate părinților care optează pentru vaccinare să asigure acest lucru."

Republica Moldova înregistrează în prezent 265 de cazuri de îmbolnăvire cu covid la 100 de mii de persoane. Instituirea stării de urgență la nivel național ar fi posibilă atunci când cifra va atinge 350 de cazuri la 100 de mii de oameni, anunță Svetlana Nicolaescu. Săptămâna trecută, în Republica Moldova s-au înregistrat 9 900 cazuri de COVID-19.

Opinia ta contează. Comentează!