Locatari terorizați de un bărbat
Social 23 iulie 2020, 20:43 | 10546

Locatarii unui bloc de pe șoseaua Hâncești din Chișinău spun că un bărbat, care și-a găsit adăpost în curtea casei lor, a băgat frica în ei. El i-ar teroriza atât pe adulți, cât și pe copii. Bărbatul, care nu are un loc stabil de trai, îi înjură și îi amenință, năpustindu-se asupra lor cu diverse obiecte, afirmă locatarii. Unul dintre ei a fost lovit cu o rangă în cap. Persoana respectivă a ajuns la poliție de mai multe ori, dar în cele din urmă revenea tot aici. Până astăzi. Detalii, în reportajul ce urmează. Atenție, sunt imagini, care vă pot afecta emoțional.

Bărbatul nu era la fața locului când a ajuns echipa noastră de filmare. Erau doar lucrurile lui, lângă tomberoanele de gunoi, unde își duce veacul de ceva timp.

Bărbatul îi terorizează pe toți, nu doar pe cei care se apropie de tomberoane, mai povestesc locatarii.

Lângă locul în care s-a adăpostit bărbatul este un teren de joacă, iar copiilor le este frică să meargă acolo.

Locatarii au surprins și un conflict, când un bărbat a avut de suferit. Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

După fiecare incident, polițiștii erau chemați la fața locului, îl luau pe bărbat, dar asta nu era o soluție, ne-au spus oamenii.

Locatarii spun că nu au parte de liniște nici ziua, nici noaptea. Astăzi, la fața locului, au venit reprezentanții Direcției Asistență Socială și ai Centrului de găzduire şi orientare a persoanelor fără domiciliu stabil din capitală.

RUSLAN ZAHARIA, șef secție la Direcția Asistența Socială: Azi dimineață a parvenit petiția, în adresa noastră. Toate prostiile pe care le-au povestit locatarii înseamnă că locul lui nu este în societate.Cred că locul lui e la închisoare, asta este o părere pur subiectivă.

ROMAN MOSCALU, reprezentant centrul de găzduire: Persoana va fi plasată în centrul de găzduire.

Dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. După ce astăzi a fost luat din nou la poliție, bărbatul a fost transportat mai apoi în raionul de baștină, Cahul, unde era anunțat în urmărire pentru că are datorii către stat, ne-a spus purtătoarea de cuvânt a Direcției de Poliție Chișinău Svetlana Scripnic. Tot ea ne-a declarat că bărbatul este la evidența psihiatrilor și că a ajuns de mai multe ori la poliție.

Opinia ta contează. Comentează!