Jurnalul orei 15, 7 Aprilie
Jurnalul orei 15:00 7 aprilie 2022, 17:00 | 863

Prezentat de Eugenia Apostu

Procurorii ne anunță că o autoritate criminală este investigată acum penal, pentru că a șantajat doi oameni de afaceri, cerându-le să-i întoarcă niște datorii. Ar fi vorba de o sumă totală de 350 de mii de euro și 11 milioane de lei. Sursele noastre confidențiale afirmă că cel bănuit este Ion Șoltoianu, eliberat în 2019 înainte de termen pentru omorul unui fost polițist.

Cei doi militarii, suspectați că ar fi ucis un tânăr în Parcul ”Valea Trandafirilor” din Chișinău, pe 2 ianuarie, își recunosc vina și cer examinarea dosarului în procedură simplificată. Astăzi a fost prima ședință de judecată în dosar, care va continua pe 14 aprilie. Până atunci, inculpații se pregătesc pentru a face declarații în instanță.

Astăzi este Buna Vestire, o sărbătoare cu roșu în vechiul calendar bisericesc. Creștinii care țin postul Paștelui au ”dezlegare la pește”. În piețele și magazinele din Chișinău, oamenii au făcut coadă la tarabele sau rafturile cu pește. În pofida scumpirilor, lumea a optat pentru peștele viu, iar alții s-au mulțumit cu pește congelat.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie