Cinci cetățeni ai Bangladeshului au încercat să traverseze ilegal Prutul, pentru a ajunge în Uniunea Europeană
Justiţie 20 octombrie 2026, 17:31 | 107

Cinci cetățeni ai Bangladeshului au încercat să traverseze ilegal Prutul, pentru a ajunge în Uniunea Europeană. Planul lor a fost însă zădărnicit de polițiștii de frontieră, care i-au surprins în timp ce se apropiau de râu. Pentru călătoria clandestină, fiecare ar fi plătit deja câte 10.000 de euro unei grupări infracționale.

Cei cinci au fost depistați în zona de frontieră dintre Voinescu, Republica Moldova, și Stănilești, România. Unul dintre ei a încercat să fugă, dar a fost prins la scurt timp. Potrivit anchetei, străinii au intrat legal în Republica Moldova, prin Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău, cu scopul declarat „la muncă”. Forțele de ordine au aflat însă că adevăratul scop era să ajungă clandestin într-un stat al Uniunii Europene. Potrivit informațiilor acumulate, fiecare dintre cei cinci cetățeni le-ar fi achitat câte 10.000 de euro membrilor unei grupări infracționale, specializate în organizarea migrației ilegale, pentru a ajunge în Republica Moldova. La destinația finală, aceștia urmau să achite suplimentar câte 4.000 de euro. Cei cinci au fost luați în custodie și urmează să fie deportați. Pe numele presupușilor organizatori a fost pornită o cauză penală pentru organizarea migrației ilegale. Pentru astfel de infracțiuni legislația prevede închisoare pe un termen între cinci și 12 ani și cu amendă de la 300.000 până la 400.000 de lei.

Opinia ta contează. Comentează!